Pregătiri extraordinare ale Antenelor pentru mâine seară, când soarta Naţionalei se decide şi vom şti dacă România se califică la Mondialul din Brazilia. Antena 1 şi Antena 3 pregătesc o ediţie extraordinară a emisiunii „Sinteza zilei: România, ultima şansă”, realizată şi prezentată de Mihai Gâdea.
Începând cu ora 20:00, Antena1 şi Antena 3 difuzează concomitent „Sinteza zilei”, în care Mircea Badea va transmite pentru telespectatori de pe gazon, Adrian Ursu şi Costin Desliu vor da detalii din loja oficială, iar Octavia Geamănu şi Floriana Iacob completează seria relatărilor de la faţa locului.
Echipele reunite ale celor două televiziuni, vedete şi reporteri, vor transmite cele mai importante informaţii de la Naţional Arena, unde, la ora 21:00, va începe cel mai important meci al anului, România-Grecia.
„Inimile a milioane de români vor bate în acelaşi ritm pentru Naţionala României. Suntem alături de ei nu doar declarativ: vedetele noastre devin, cu această ocazie unică, reporteri speciali ai unei victorii pe care ne-o dorim cu tot sufletul. Hai, România!”, a declarat Mihai Gâdea.
Ediţia specială continuă după meci, la Antena 1, Antena 3 şi GSP TV, cu reacţii la cald, imagini şi declaraţii în exclusivitate.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.