Larry King, cunoscutul om de televiziune american, renumit pentru interviurile sale cu oameni cheie ai lumii, în principal politicieni, îşi la revedere de la televiziune, după cum anunţase încă din luna iunie.
Realizatorul în vârstă de 77 de ani va prezenta ultima sa emisiune de la CNN joi seara, anunţând că o să aibă în platou foarte mulţi invitaţi, ale căror identităţi nu au fost făcute publice.
King este foarte apreciat, atât de colegi cât şi de persoanele pe care le-a intervievat, toţi considerându-l foarte direct, un profesionist, un foarte bun realizator de interviuri şi genul de om care te lasă să spui tot ce-ţi trece prin minte, chiar dacă te îndepărtezi de la subiect.
În locul emisiunii "Larry King Live", care a avut loc timp de 25 de ani, o să înceapă, în ianuarie, Piers Morgan Tonight, un show similar.