Cu o fisură la coastă și cu probleme și dureri uriașe la ligamente, Lavinia a fost sfătuită de medici să întrerupă participarea la concurs, însă ea nu s-a putut desprinde de Decebal și de jurământul pe care și-l făcuseră când s-au întâlnit: “Eu sunt sigura că oricine l-ar fi cunoscut pe Decebal, ar fi făcut la fel ca mine. Cred că si cel mai rece om din lume dacă i-ar cunoaște povestea lui Decebal și l-ar cunoaște pe Vlăduț, ar face orice ca să-i ajute” , a declarat cântăreața.
Vestea că sunt condamnați la duel i-a picat foarte greu cântăreței : “Am simțit ca un cuțit în inimă când am auzit că suntem condamnați la duel”, spune Lavinia care de vineri de când a primit verdictul de la “Dansez pentru tine” nu a dormit aproape deloc. “Nu mai reușesc să mă odihnesc noaptea, îmi sună mereu în minte numărătoarea de la antrenamente, verdictul duelului, precum și povestea lui Decebal. Așa de mult mi-aș dori să pot să-i schimb viață micuțului Vlad care s-a născut cu Sindrom Down și familiei lui care este atât de frumoasă, în ciuda tragediei pe care o trăiește.”, mărturisește Lavinia.