Leonardo DiCaprio (39 de ani) a făcut senzaţie în filmul „Titanic”, difuzat recent la postul PRO TV şi urmărit de o ţară întreagă. Nu doar fizicul însă a impresionat, ci şi talentul actoricesc. E drept că în pelicula pusă în scenă de James Cameron calităţile de actor ale starului nu a fost prea bine evidenţiat, aşa cum s-a întâmplat încă de la începuturile sale în „Cetatea Filmului”.
Îndrăgitul actor, care s-a iubit acum câţiva ani şi cu românca Mădălina Ghenea, a debutat în cinematografie la vârsta  adolescenţei, în 1989, când a fost distribuit în seriale precum „Lassie” sau „Santa Barbara”. Anul 1993 marchează o nouă etapă în cariera starului din „Titanic”, când apare într-o emoţionantă peliculă, „This boy’s life”, alături de Robert de Niro. La câteva luni mai face un film, „Ce mănâncă Gilbert Grape”, în care interpretează rolul unui puşti de 17 ani (pe atunci Leo avea 20 de ani), ce suferă de o boală mintală gravă, pentru care primeşte o nominalizare la Oscar. O evoluţie surprinzătoare, oferită drept recunoştinţă pentru modul în care a intrat în pielea unui personaj greu.
Până la „Titanic”, peliculă care i-a adus milioane de fane, Leo a mai apărut în „Marvin’s Room” (1996), „Romeo + Juliet” (1996), „Total Eclipse” (1995), „The Basketball Diaries” (1995),
„The Quick and the Dead” (1995), „One Hundred and One Nights” (1995),  „Un acteur muet à Hollywood” (1995), „The Foot Shooting Party” (1994).
După filmul lui Cameron însă a început ascensiunea lui Leo, fiind curtat de regizori la fel de bine cotaţi ca şi realizatorul „Avatarului” şi apărând în „Prinde-mă, dacă poţi!” (2002), „Aviatorul” (2004), „The Departed” (2006), „Diamantul însângerat” (2006), „Shutter Island” (2010), „Inception” (2011) , „Django Unchained” sau „Lupul de pe Wall Street” (cel mai recent).

leo-2_01.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.