Loredana e o artistă complexă, dar de 20 de ani învață o altă "meserie"

Comentează

O artistă desăvârșită. O femeie cu o personalitate electrizantă. O vedetă excentrică. O familistă convinsă. Un model. Loredana a acceptat provocarea VIVA! de a face un pictorial într-o ipostază aparte, așa cum rar aveți ocazia să o vedeți: aceea de mamă. Pe vremea când Elena, fiica ei, avea doar câteva luni, cele două au fost protagonistele unei ședințe foto pentru Unica, singura, de altfel, până în prezent. Iată că acum, la aproape 20 de ani distanță, Lori și Elena reiterează ideea de shooting mamă-fiică pentru o revistă a trustului Ringier.

Foto: UNICA

Recent, Elena a împlinit 20 de ani și tu ai scris următorul mesaj pe Facebook: "Nu mi-aş fi putut imagina vreodată că cel mai greu pe Pământ e să fii mamă! Meseria de mamă nu se învaţă decât prin practică". Când ai simțit, cu adevărat, că e greu să fii mamă?

E greu când vrei să ajustezi unele decizii ale copilului tău, dar știi că trebuie să-l lași liber să experimenteze singur, să învețe singur, să-și dezvolte personalitatea. Lupta e cu mine, de a o urmări de la o distanță mică, dar de unde pot vedea totul. Încerc să iau lucrurile așa cum sunt și încerc să mă adaptez şi să îi transmit nişte principii de viaţă foarte clare, dar nu prin a i le impune, ci prin discuţii prietenești. Vreau să înţeleagă faptul că, în viață, totul trebuie obţinut prin muncă. Lucrurile obținute uşor, victoriile facile, drumurile bătătorite sunt căi pe care nu mai descoperi nimic. Trebuie să o inspir, ca model de viaţă, așa cum și părinții mei m-au inspirat pe mine. De aceea, nu trebuie să greşesc niciodată în faţa ei, nu trebuie să îmi încalc cuvântul dat, nu trebuie să o dezamăgesc niciodată!

Arhiva foto

Eu cred că personalitatea unui copil se datorează în mare parte părinților... Dar aș vrea să te întreb în ce măsură te-a influențat pe tine personalitatea Elenei. Ce ai învățat tu de la fiica ta?

Să rămâi tânăr înseamnă să privești viaţa prin ochii unui copil. Când era mică fiica mea, era mai uşor să mai copilăresc, jucându-mă cu ea. Dar și acum Elena este o ființă extrem de sensibilă, profundă și inocentă, în acelaşi timp, și ea mă inspiră foarte tare în a-mi păstra această inocență.

Îmi amintesc că ai povestit despre prima întâlnire cu soțul tău. Ai spus că ai simțit că el este alesul... Cât de greu este pentru un artist cu performanțele tale să reușească să mențină familia unită?

Să ții familia unită e o muncă de echipă. Am avut binecuvântarea de a avea alături bărbatul care mă iubește, mă sprijină, mă înțelege, uneori îmi îndrumă pașii, când mă aflu în pragul unei îndoieli.

Mă bucur că sunt alături de cei dragi, că visul nostru s-a împlinit și îl trăim aievea, că nu ne-am rătăcit pe drum, unul de celălalt, și nu numai că ne-am păstrat dragostea, dar ne-am şi amplificat-o, ne-am rafinat-o. Ne-am transformat mereu în mai bine, și ca oameni, și că părinţi pentru fiica noastră, şi ca vrednici copii ai părinţilor noştri.

Citește interviul dat de Loredana Groza în revista VIVA!

Citește și:

Proteste pe contul de Instagram al actriței Robin Wright după dezvăluirile făcute de Libertatea privind conferința unde vine propagandistul antigay al lui Putin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Viva
ALTE ȘTIRI
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
Portretul dictatorului nazist Adolf Hitler (1889 - 1945) (stânga) și al lui Hermann Goering (1893 - 1946)
13:44
În 1938, Hitler a cumpărat un tablou din colecția lui Mihail Kogălniceanu și l-a oferit cadou. După aproape 140 de ani, ar putea reveni în România
MONDEN
Andrei Rimmel - eliminare MasterChef Romania
14:32
Andrei Rimmel a fost eliminat de la „MasterChef” 2026. Pentru cine vor găti concurenții în această seară.„Oameni care își riscă viața”
Shakira ar avea o relație cu Serge Ibaka | sursa foto: Getty Images
14:29
Ce spune presa din Spania despre noua relație pe care o are Shakira. S-ar iubi în prezent cu un fost star de la Real Madrid
POLITIC
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
Ultimele știri
14:57
Ce este rasa de porc Duroc și de ce carnea ei este considerată ”Wagyu-ul porcinelor”
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
14:54
Un român a rămas fără mașină, aur și diamante de peste 100.000 de euro când a încercat să intre din Turcia în Bulgaria
14:35
Cupa Mondială din 2034 ar putea fi mutată în 2035. De ce ia FIFA în calcul o decizie fără precedent pentru turneul din Arabia Saudită
TRENDING
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: LIDL
14:59
Ce poți cumpăra de la Lidl cu sub 200 de lei: un coș consistent pentru întreaga familie
Plaja de la Mamaia, plină de turiști și umbrele în sezonul estival
14:32
Șapte din primele zece destinații din România nu au mai fost atractive pentru turiștii români în 2026, arată datele INS. Constanța, singura mare excepție
Mâinile unui fermier care verifică calitatea rozmarinului verde într-o seră.
13:25
Planta pe care o ai în bucătărie care reduce stresul, sprijină memoria și luptă împotriva Alzheimerului
Un tren albastru CFR staționat.
13:20
Trenurile internaționale „Dacia” și „Transilvania” spre Viena au orarul modificat pentru trei zile din octombrie, din cauza unor lucrări în Ungaria
Un obiect banal din casă deblochează în câteva secunde un fermoar blocat. Sursă foto: Profimedia.
13:16
Trucul simplu cu un creion cu care deblochezi rapid un fermoar înțepenit fără să-l strici
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Fată cu ochelari de soare pe acoperișul unei clădiri înalte
12:48
Aruncau cartofi de pe un bloc pe altul ca să tragă cabluri. Povestea incredibilă a adolescenților care au conectat tot Bucureștiul la internet în anii '90
Drone de război (2)
12:46
Al doilea mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a fost doborâtă în Ucraina, anunță MApN
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
12:40
O clientă Raiffeisen Bank și-a băgat singură datele pe un site fals, dar a primit despăgubiri de la bancă. Greșeala care a costat scump instituția financiară
perchezitii-diicot-fbi-14-octombrie-2026
12:04
Percheziții DIICOT și FBI în București și trei județe. Lamborghini, Rolls-Royce și teancuri de bani acasă la suspecții care aduceau mașini din SUA
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice