Louis Zamperini, un erou din Al Doilea Război Mondial, a cărui viaţă este prezentată în filmul "Unbroken", regizat de Angelina Jolie, aîncetat din viaţă.
El a murit de pneumonie la vârsta de 97 de ani, potrivit Mediafax.
"El s-a confruntat cu cea mai mare provocare din viaţa sa, un caz de pneumonie care i-a pus în viaţa în pericol. După 40 de zile în care a luptat pentru viaţa sa, a murit în pace, în prezenţa întregii familii, lăsând în urmă o moştenire care a influenţat foarte multe vieţi. Curajul său şi spiritul de luptător nu au fost niciodată mai evidente ca în aceste ultime zile", se arată într-o declaraţie a familiei.
Angelina Jolie, regizoarea filmului în care este prezentată viaţa lui Louis Zamperini, a declarat că decesul acestuia este "o pierdere greu de descris". "Noi îi suntem recunoscători pentru modul în care vieţile noastre sunt mai bogate pentru că l-am cunoscut pe el. Tuturor o să ne lipsească teribil", a spus vedeta.
Filmul "Unbroken, unde rolul lui Louis Zamperini este interpretat de Jack O'Connell, va fi lansat pe marile ecrane pe 25 decembrie 2014.