Zina Dumitrescu este foarte pretenţioasă atunci când vine vorba despre serviciile de înfrumuseţare, iar noua situaţie a pus-o în mare încurcătură. Fosta creatoare s-a obişnuit încă din tinereţe să se răsfeţe cu tratamente de îngrijire la salonul de coafură şi cu produse de calitate franţuzească, iar de când a fost internată la azil, ea a refuzat cu stoicism să fie spălată pe cap de către personalul aşezământului. Asistentele nu au reuşit să o convingă nici după ce i-au explicat că ele sunt specializate. Şi dacă uneori i-au permis să meargă la salonul unei vechi prietene, ei bine, de ceva vreme, ea preferă să se ocupe singură de părul ei, treabă destul de grea pentru o femeie în etate.