Kira Hagi se mărită astăzi cu alesul inimii ei, grecul Thomas Ferfelis. Ceremonia religioasă are loc la Biserica Sfântul Visarion, iar părinții acestora au strălucit în cea mai importantă zi a copiilor lor. Marilena, mama miresei, a dat încă odată dovadă de stil de eleganță.
Familia Hagi a atras toate privirile. Gică Hagi, vizibil emoționat în rolul de "socru mic", a purtat un costum elegant de culoare albastră, asortat cu un trandafir roșu în piept, iar soția lui, Marilena a purtat o rochie albastră, lungă, vaporoasă și foarte elegantă.
Alături de ei, au sosit Ianis Hagi, într-un costum maro închis, împreună cu soția sa, Elena, care este însărcinată cu primul lor copil, un băiețel.
Kira a purtat o rochie albă, cu aplicații florale discrete care i-a pus în valoare silueta. Trena lungă a completat ținuta cu o notă de eleganță. Mireasa, dar și invitații, au stârnit admirația prin stil și eleganță.
Domnișoarele de onoare au fost îmbrăcate în ținute elegante, în nuanțe pastel, iar mirele a optat pentru un costum deschis la culoare, în ton cu decorul ales de cuplu. Fata lui Gică Hagi și grecul Ferfelis au venit la biserică într-un Rolls-Royce Phantom IV, un model extrem de rar, din anii 50, conform imaginilor Digisport. Numai patru modele au fost construite, iar o astfel de mașină costă aproximativ un milion de euro.