“Mă afectează foarte mult ceea ce i se întâmplă lui George Cornu şi mai ales faptul că nu am, practic, cum să-l ajut. Are, într-adevăr, probleme foarte mari cu firmele, iar peste acest lucru se suprapune coşmarul de acasă. Aproape fiecare întâlnire a noastră era urmată de scandaluri inimaginabile. Aceste scandaluri, provocate de femeia de care Georgică se chinuie de ani buni să divorţeze, îl afectau puternic şi pe el, dar îi traumatizau şi pe copii, aşa că am decis să mă retrag, pentru a-l proteja. Acesta este misterul «neîntâlnirilor» noastre.
Am întrerupt apariţiile din «Mehedinţeanul », mâhnită de speculaţiile privind banii pe care i-aş fi luat pe articolele mele. Mă întrebaţi de împăcarea soţilor Cornu. Vă las să judecaţi singuri: credeţi că un om responsabil şi de caracter – cum este cel despre care vorbim – ar putea concepe să revină, după ultimele evenimente, lângă femeia care l-a înşelat atâţia ani, care i-a distrus viaţa şi pe care a desfiinţat-o deschis, la proces, în presă, la televizor şi peste tot unde s-a aflat? Mă doare enorm că aceasta îl şantajează acum continuu, fără milă, inclusiv, din păcate, prin copii. Însă, pentru că ţin foarte mult la el, ştiu că dacă va considera, la un moment dat, că lângă ea îşi va regăsi fericirea, voi fi prima care îi va dori tot binele din lume. Deşi, după ce spui că ai întâlnit marea dragoste, e tare greu să te întorci la nedragoste. Mă rog lui Dumnezeu ca George să aibă forţa să depăşească cu bine acest moment dificil din viaţa sa. Oricum, sunt convinsă, încetul cu încetul, că în lumea celor cu mulţi bani funcţionează cu totul şi cu totul alte reguli decât în lumea noastră şi mă îndoiesc că voi putea face vreodată faţă acestei lumi”.Marina Almăşan s-a despărţit de iubitul ei, milionarul George Cornu, sătulă de scandalurile făcute de nevasta lui: «Am decis să mă retrag, pentru a-l proteja!» EXCLUSIV

Ce zice Georgică Cornu

“Nu m-am despărţit de Marina. Într-adevăr, nu ne-am mai văzut de ceva timp, din cauză că am fost ocupat cu afacerile. Cât despre Oana, odată ce m-am separat de ea, nu mai are nici o şansă să mă întorc”, a declarat milionarul Georgică Cornu.
Marina Almăşan, de nerecunoscut!

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)