Mihai Bendeac s-a filmat în timp ce își face un test pentru anticorpi COVID-19, după ce a susținut că a fost infectat

Comentează

Mihai Bendeac a surprins după ce a declarat că a fost infectat cu COVID-19, afirmând că a reușit să ducă boala pe picioare, acasă, fără să apeleze la serviciile medicale. În timp ce unii l-au crezut pe cuvânt, alții s-au gândit că este doar una dintre glumele actorului. În urma reacțiilor și a telefoanelor primite, Bendeac s-a filmat în timp ce își făcea testul pentru depistarea anticorpilor.

UPDATE: Mihai Bendeac și-a făcut și testul pentru depistarea virusului SARS CoV 2, la o clinică privată din Capitală, în urma căruia a fost depistat NEGATIV.

Arhiva foto

“Proverbul «Facerea de bine e f..... de mamă”, are un sâmbure de adevăr. M-am trezit într-un jihad efectiv, aveam nu știu câte apeluri, într-un final m-a sunat și maică-mea. De ce spun de proverbul de mai devreme? Eu am fost extrem de revoltat de atitudinea pe care mulți au avut-o vizavi de medicii români, polițiștii români. Ideea e că mi s-a părut flagrant că nici o persoană publică din România nu vorbește despre asta și nimeni nu spune că ar fi avut simptome vreodată. Sau ceva care să mă fi dus cu gândul că aș fi putut să am”, a început Bendeac discursul pe canalul lui de YouTube, povestind încă o dată, de această dată într-un stil mai serios, față de data trecută, când le povestea amuzat colegilor de la iUmor despre debutul bolii.

Actorul spune că a simțit simptomele specifice infecției cu coronavirusul după înmormântarea bunicului său.

“Povestea pe scurt este în felul următor. În momentul în care în România a început nebunia eu am avut pe 8 martie o premieră la Teatrul de Comedie și după am mers la Timișoara, unde am jucat două seri la rând. În momentul în care m-am întors nu pot să spun că nu m-am gândit că e foarte posibil, fiind în contact cu mii de oameni, să mă fi infectat. Se pare că nu a fost vorba despre asta. După ce m-am întors, la două zile, bunicul meu a murit și după înmormântare m-a sunat mama și mi-a zis că a apărut o știre la TV cum că la biserica respectivă toți preoții, angajații, au fost testați pozitivi. Treaba asta era cumva în perioada de început”.

Arhiva foto

Ceea ce spune actorul că l-a determinat să creadă că este infectat cu COVID-19 este faptul că, pe lângă simptomele care ne-au fost prezentate de medicii în ultimele luni, Bendeac a reușit să adoarmă fără să ia somnifere, lucru care nu i s-a mai întâmplat în ultimii 15 ani.

“Am mai avut gripe, dar nu mi s-a întâmplat niciodată ca în decursul a 5 minute să fiu un om normal prin casă și după 5 minute să am dintr-odată foarte multe simptome: dureri musculare, pierdere de gust, de miros, o stare de oboseală, o stare febrilă, iar în noaptea respectivă nici nu am apucat să iau somniferul, eu care dorm doar cu somnifere, și am dormit vreo 12 ore. A fost singura noapte din ultimii 10-15 ani, în care eu nu am avut nici un fel de vis. Nu m-am testat atunci. Eu și familia mea ne-am autoizolat. De ce nu ne-am dus la spital? Pentru că spitalele erau supraaglomerate. Ne era destul de clar pentru că la înmormântare au mai fost două rude care erau internate. Nu am vrut să apelăm la testare pentru că erau mulți oameni în situații mult mai grave”, a mai spus actorul.

Arhiva foto

“Înseamnă că în corp există anticorpi”

Pe cât de degajat a vorbit despre faptul că el și familia lui au fost infectați cu coronavirus, pe atât de panicat era actorul în momentul în care trebuia să facă testul de imunitate.

“Până la urmă este o gripă. Sigur că mai puternică și o transmisibilitate extrem de puternică, dar până la urmă este o gripă. Acum am un test de imunitate și vă spun cinstit că în acest moment, nu știu cum așteaptă o femeie testul de sarcină, dar îmi tremură mână. Vreau să-i mulțumesc lui Speak că testul a venit de la el, pentru că avea mai multe și tot el m-a ajutat să interpretez un pic. Asta înseamnă că în corp există anticorpi. Deci am avut dreptate. Treaba asta s-a întâmplat acum două luni”, a mai completat juratul de la iUmor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
23:14
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...