Mircea radu a luat atitudine pe pagina sa de Facebook, acolo unde și-a spus răspicat părerea despre evenimentele din ultima vreme din țara noastră, de la tragedia de la Colectiv, la lipsa de reacție a bisericii la protestele din Capitală și din marile orașe ale țării.
"Părinte, tu trebuie să fii lângă mine când îmi e greu, când sunt la pământ și când durerea mi-a luat mințile și mă împiedică să văd calea cea dreaptă. Când totul e-n regulă și sunt bine pot și singur să stau de vorbă cu Dumnezeu - asta i-aș fi spus eu unui preot în zilele astea, dacă aș fi întâlnit vreunul…
Așadar e omenească și explicabilă ranchiuna scrisă pe pancartele din Piață la adresa BOR. Sigur că mai mulți preoți (ideal ar fi fost ca toți) ar fi trebuit să se implice mai tare și mai la vedere în ce a urmat după această Tragedie….
De asemenea nu-i judec, dar nu pot să nu remarc neamestecul în Revoluția Colectiv, privitul de pe margine, atât al marilor nume DIN MUZICĂ cât și al vedetelor cu soclu din carton ud de care sunt pline televizoarele…", a afirmat Mircea Radu.
Iaşi, Brașov, Cluj, Timişoara, Constanţa, Craiova - aseară au ieșit la protest masiv marile orașe. Oamenii cer limpede SCHIMBAREA SISTEMULUI cu tot ce presupune asta. Se cer în stradă modificări de fond nu înlocuirea unor figuri vechi cu altele scoase la înaintare de aceiași și-aceiași ciocli ai României.
De aceea eu cred că ALEGERILE ANTICIPATE nu sunt o soluție bună. Pentru că asta ar însemna ca eu, cetățeanul, să fiu pus să aleg pe cineva tot din rândul lor, adică din Sistem.
Părerea mea este să nu pierdem timpul și să se formeze acum, zilele, săptămânile astea, un partid, două, trei, câte s-or putea, cu criterii de selecție clare si la vedere ale membrilor săi, cu programe inteligente, cu un apel lipsit de impurități adresat oamenilor… Până la alegerile din 2016 aceste partide proaspete vor avea timp să crească și să își transmită mesajele clar, direct, nemincinos către noi, cetățenii, a completat el.
Cuprins:
"Închei cu un gând - scriam aici pe Fbk, înainte să înceapă Revoluția Colectiv,că țara lui ”lasă băi că merge și-așa” va fi zguduită din țâțâni de această catastrofă.
Ziceam că ”nimic nu va fi cum a mai fost” pentru că simțeam cum drama Colectiv a lovit România în suflet.
Nu în inimă, nu în cap.
În suflet!", a încheiat prezentatorul de televiziune.
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanţul provizoriu este unul terifiant: 32 persoane decedate şi alte 146 au suferit arsuri grave. Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanţe şi echipaje SMURD şi toate autospecialele ISU Bucureşti-Ilfov au acordat ajutor la faţa locului. Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.
După ce au efectuat măsurători toată noaptea alături de criminalişti la clubul Colectiv, procurorii de pe lângă Parchetul Bucureşti au fost înştiinţaţi telefonic că trebuie să predea documentaţia Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a preluat cazul. Amploarea uriaşă pe care a luat-o acest caz şi numărul mare de victime au stat la baza acestei decizii.
Klaus Iohannis a decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor de la clubul Colectiv. De altfel, imediat după producerea tragediei, preşedintele României a postat pe Facebook următorul mesaj: "Sunt cutremurat şi profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toţi, pentru naţiunea noastră şi pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicaţi în operaţiunile de salvare şi îi rog să aibă încredere că instituţiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toţi să fim alături de familiile îndurerate şi să dăm dovadă de solidaritate şi de compasiune".
După tragedia de la clubul Colectiv din Capitală, în urma căreia au murit 32 de persoane, iar alte peste 140 au fost grav rănite, oamenii au ieșit în stradă, pentru a protesta împotriva sistemului politic din România.
Marți seară, 32.000 de oameni au manifestat la București, în timp ce alți oameni au protestat în marile orașe ale țării. la o zi după protestele din stradă, Victor Ponta și-a dat demisia din fucnția de premier al României. La rândul lui, Cristian Popescu "Piedone" a demisionat din funcía de primar al Sectorului 4 al Capitalei, acolo unde a avut loc tragedia.
Miercuri seară, în Capitală, s-au adunat 35.000 de oameni în Piața Universității, în timp ce alte câteva zeci de mii au manifestat în țară. proteste au existat și la Paris, Londra și Varșovia.