Mirela Baniaș trăiește în prezent o poveste de dragoste cu Florin Tecar, care a și cerut-o în căsătorie. Bruneta este și însărcinată cu primul ei copil.

Mirela Baniaș se pregătește de căsătorie, dar ce îi spunea fostului iubit în urmă cu un an. Declarația a fost publică

Însă, în urmă cu un an, Mirela își declara public iubirea față de Ionuț Gojman, cel care i-a fost iubit și împreunpă cu care a participat la emisiunea Insula Iubirii, de la Antena 1. După show, cei doi au ajuns la despărțire.

Mirela Baniaș se pregătește de căsătorie, dar ce îi spunea fostului iubit în urmă cu un an. Declarația a fost publică

„Probabil a fost cea mai bună zi din viața mea, în 2016!
Era în 23 iulie 2016 când ne-am întâlnit pentru prima dată; și acum îmi amintesc rochița roz cu buline albe; a fost așa de emoționantă întâlnirea de parcă ne-am revăzut după ceva vreme, de parcă ne cunoșteam de o viață, fără să ne pese cine mai e în jurul nostru, ne îmbrățișăm încontinuu..

Dupa multe îmbrățișări m-ai sărutat! Am început să tremur!!! A durat doar două secunde pentru a deveni dependență!(Addicted):).

După câteva luni bune încă mai simt emoție când ne întâlnim, am și acum piele de găină când îmi reamintesc, iar pe buze mi se instalează zâmbetul.:))

Dragostea care o port pentru tine este mai presus de orice, simt că sunt iubită la rândul meu și mă simt cea mai fericită și norocoasă persoană de pe pământ!

Te iubesc Gojman Ionutz și îți doresc să ți se îndeplinească toate dorințele!!!!”, îi transmitea Mirela lui Ionuț Gojmna, în ianuarie anul trecut, pe contul ei de socializare.

Citește și: OPINIE/ „Repetarea istoriei prea recente”. PAH despre uitarea ororilor făcute de Securitate înainte de Revoluția din 1989

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.