Valentina Pelinel a explicat că nu și-a cumpărat în mod special rochia roșie pe care a purtat-o la căsătoria cu Cristi Borcea.
La cununia civilă cu omul de afaceri Cristi Borcea, Valentina Pelinel s-a afișat la brațul celui care i-a devenit soț într-o rochie de culoare roșie, scurtă și vaporoasă. Toată lumea a crezut că alegerea acestei ținute a fost una special făcută pentru cea mai importantă zi din viața fostului model.
Însă lucrurile nu au stat deloc așa. Valentina Pelinel a mărturisit că a ales rochia respectivă pentru că îi place foarte mult culoarea roșie, dezvăluind că ținuta nu a fost cumpărată special pentru eveniment, ci o avea deja în garderobă, dar nu o mai purtase.
”O aveam în dulap, nu o mai purtasem și, pentru că roșu e culoarea mea preferată, am zis să o îmbrac la cununie”, a mărturisit Valentina Pelinel la ieșirea de la Starea Civilă.
Valentina Pelinel este un fost model care s-a bucurat de mare succes atât în țară, cât și în străinătate. Vedeta a fost căsătorită cu fostul politician Cristian Boureanu. Miercuri, 12 septembrie, Valentina Pelinel s-a căsătorit cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. Cei doi urmează să devină din nou părinți, vedeta fiind însărcinată cu gemeni.