EXCLUSIV/ Monica Davidescu are încă probleme după accidentarea suferită la ”Dansez pentru tine”. ”La fiecare schimbare de vreme trebuie să își pună genunchii la loc”

Comentează

Deși au trecut mai bine de șase ani, de când s-a ales cu o ruptură de ligamente, Monica Davidescu resimte și acum accidentarea suferită. Soțul său, Aurelian Temișan, dă mici detalii.

A făcut de atunci, în cei șase ani scurși, recuperare după recuperare. Cu toate acestea, actrița nu mai poate fi la fel ca la început. Monica Davidescu resimte și acum accidentarea suferită în anul 2012, la show-ul de la Pro TV, ”Dansez pentru tine”. Atunci, aflată în postura de concurentă, ea s-a ales cu o ruptură de ligament la genunchi. A petrecut timp prin spitale și a încercat să facă tot posibilul pentru a-și reveni complet, mai ales că meseria sa necesită să petreacă destul de mult timp în picioare. În prezent, ea se simte bine, dar doar până în momentul în care se schimbă vremea. Atunci, pentru ea încep din nou chinurile.

”Și-a revenit, în măsura în care la fiecare schimbare de vreme, o doare și trebuie să își pună genunchii la loc”, a mărturisit soțul actriței, Aurelian Temișan.

Fiica celor doi a moștenit și ea, se pare, microbul actoriei. Aceasta joacă deja într-o piesă de teatru, desi este doar clasa întâi.

”Fetița ne răzbună pe amândoi, stă pe scenă. Așa vrea ea, nu i-am impus noi. O sprijinim cu ce putem. Monica și predă la o școală și, luând-o cu ea a ajuns și în trupă”, a mai spus Temișan.

CITEȘTE ȘI:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protest al sindicaliștilor din silvicultură, în 2023. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Hepta.
12:16
Șefii Romsilva mergeau la vânătoare în timpul programului. Ce măsuri anunță Diana Buzoianu
Înalta Curte de Casație și Justiție va pronunța decizia definitivă în litigiul de 4,8 miliarde de lei privind restanțele salariale ale magistraților. Foto: Hepta
11:39
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern. Înalta Curte dă verdictul final pentru drepturile salariale
MONDEN
Eliza și Cosmin Natanticu
InterviuExclusiv
11:29
Cosmin Natanticu, cu gândul la petrecerile de altădată! Ce îi lipsește cel mai mult comediantului: „Dacă aveam mintea de acum”
Corina Caragea în vacanța din Hawaii (Honolulu - Waikiki) | sursa foto: Instagram
11:26
Ce a găsit Corina Caragea la intrarea în hotel când a ajuns în vacanță: „Stare de urgență. Un fel de David Popovici”. Imagini cu vedeta în costum de baie
POLITIC
Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, Luca NIculescu Sursa foto Inquam Photos   Octav Ganea, Facebook   PSD Olt
Analiză
11:31
Prima dată, ca tragedie, a doua oară, ca farsă: Guvernul PSD, la ceasul (auto)evaluării
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
10:24
CTP, despre „emblema hâdă a PSD” și „făptura de coșmar de la Economie”: „Le va fi mai bine românilor cu Guvernul PSDan?”
Ultimele știri
12:39
În 1989, rușii au spus că extratereștri de 3 metri, care purtau cizme din bronz, au aterizat într-un parc din Rusia și au iscat o isterie globală
Exclusiv
12:30
Regizorul documentarului Delta Sălbatică, dezvăluiri despre colaborarea cu Irina Rimes
12:28
Un nou mesaj RO-Alert în Tulcea după ce o dronă a fost detectată în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor
12:20
Friedrich Merz și Ursula von der Leyen, tensiune de 400 de miliarde de euro în negocierea noului buget propus de Comisia Europeană, la summitul UE
TRENDING
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
O cunoscută cântăreață de muzică populară din Serbia a lăsat scena pentru  viața de șofer de TIR, în SUA. Sursă foto: Oleg Jerković/Ringier./Zena Blic.
11:04
O șoferiță de TIR conduce câte 1.000 km fără oprire în SUA. „Cel mai greu e când explodează roata”, spune fosta cântăreață din Serbia
Tiramisu World Cup, un tiramisu construit sub forma de rotund, pe o farfurie. O persoană pune praf de cacao peste el
10:57
Secretul unui tiramisu bun, într-un singur cuvânt, dezvăluit de o avocată care participă la Cupa Mondială de Tiramisu de la Treviso
Frunzele căzute reprezintă o materie organică bogată în substanțe nutritive. Sursă foto: Getty Images.
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
nava-wine-trader-incendiu-marea-neagra-15-octombrie-2026
10:25
Navă incendiată lângă Sulina după un atac cu drone în spațiul aerian al României. Șapte marinari de pe „Wine Trader”, dați dispăruți
Cazul tinerei cu autism sechestrată, bătută și rasă în cap de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Imagine ilustrativă. Sursa foto: Shutterstock
Exclusiv
10:00
Cazul tinerei cu autism sechestrată și bătută de iubitul găsit pe o rețea de socializare. Polițiștii au expediat-o acasă cu Bolt-ul: „avea o durere de măsea”
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina2 copy
Analiză
09:25
Rezultate spectaculoase la testul psihologic pentru admiterea la școlile de poliție. Procentul inapților din Timiș, de nouă ori mai mare decât în Caraș-Severin
Șoferul român de TIR a murit pe loc. Sursă foto: Polizia Stradale.
09:08
Un șofer de TIR român a murit, după ce s-a răsturnat cu camionul în tunelul Sparvo de pe cea mai veche și importantă autostradă din Italia
Fermier care traverseaza un camp
10:11
Fermierii europeni „se vor adapta”. Cu ce bani, doamnelor și domnilor de la Bruxelles?
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel