Mihai Trăisatriu nu mai poate participa la Eurovision 2020 și asta pentru că a aflat prea târziu de schimbările ce țin de regulament. Aceasta ar fi fost a 11- a participare a artistului.
Se pare că Trăisatriu nu mai poate concura din cauza noilor reguli, iar afectați sunt și alți colegi de breaslă, după cum spune interpretul.
„Gafează neanunţând la timp. Nu-mi spui tu mie că se scrie o piesă în câteva zile ca să fie gata pe 1 martie în finală. Piesa se ştie deja, artistul e ales, cred că are şi videoclipul, aşa spun toţi colegii mei de breaslă cu care am vorbit. Compozitori şi colegi mă sună, sunt supăraţi şi indignaţi”, a spus Trăistariu pentru Click!
Mihai Trăistariu nu renunță așa ușor și a declarat că dorește să participe pentru altă țară, folosind-o drept motivație pe Celine Dion.
„Eu merg pe drumul meu, mă înscriu pentru altă ţară că, mi-am propus de mult timp şi iată că a venit ocazia.
O să câştig pentru orice ţară, aşa cum Celine Dion, canadianca, a câştigat Eurovision pentru Elveţia. Deci se poate!”, a mai spus artistul, potrivit sursei citate.