Teo Trandafir a vorbit despre unul dintre momentele dificile din cariera sa, care a determinat-o să facă o pauză de la televiziune. Vedeta a mărturisit că a existat o perioadă în care a simțit nevoia să se retragă.

Prezentatoarea Kanal D a intrat pentru o scurtă perioadă în politică, decizie pe care o consideră o alegere neinspirată, marcând-o foarte mult.

„Da, a fost un moment și chiar m-am retras o perioadă. Am și făcut, foarte prost, ceva diferit care m-a marcat, ceva ce n-aș mai face niciodată (n.red. mandat de parlamentar). E una dintre greșelile pe care nici măcar nu pot să mi le reproșez, pentru că n-am știut ce fac.

Teo Trandafir înainte să slăbească (5)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Speram să scap de povestea asta cu aparițiile, cu presiunea inerentă în anumite momente, îmi doream să am o viață normală. Desigur că nu s-a întâmplat asta. Deci da, am renunțat pentru o scurtă perioadă, dar televiziunea are un fel al ei, misterios, în care, dacă nu mai vrei tu, te trage înăuntru”, a spus Teo Trandafir pentru revista VIVA!

Au trecut 30 de ani de la debutul ei în televiziune, însă rămâne în continuare unul dintre cei mai iubiți oameni de pe micul ecran. Întrebată dacă are un secret, Teo răspunde sincer:

„Dacă aș ști, ți-aș spune, dacă aș ști, aș dormi mai liniștită, dacă aș ști, aș aplica în fiecare zi. Frumusețea televiziunii este că se schimbă tot timpul și, dacă nu te adaptezi, se întâmplă ce s-a întâmplat cu T-Rex, care domina lumea. Nu o mai domină, pentru că nu s-a adaptat.

Adaptabilitatea este apanajul inteligenței și e important să te schimbi în ritm cu treaba pe care o faci, indiferent de profesie. Acum trăim vremuri în care tehnologia face lucruri care nici nu ne treceau prin minte acum douăzeci de ani. Eu îi dădeam telefon mamei de la un aprozar unde era un telefon cu fise”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.