Libertatea: Liviu, ai intrat de puţină vreme într-o echipă nouă, la “Bravo, România”. Cum te înţelegi cu colegii tăi?

Liviu Vârciu: Mirabela e febleţea mea, o iubesc. Mihai Petre este jurat. Punct. Cred că el s-a născut jurat. Dani şi Răzvan – că eu aşa le zic – sunt simpatici, nu pot să mă supăr pe ei, mă bucur că am putut să-i avem împreună în show, că dacă venea unul singur, ar fi dat jumătate de notă, aşa e bine că au venit amândoi, ca să dea o notă întreagă. Mă consolez cu gândul că ei se trezesc în fiecare dimineaţă foarte devreme şi eu nu. Ah, şi cred că am salariul mai mare!

Dar… Diana? Ce fel de relaţie ai cu ea?

Diana e foarte simpatică şi tolerantă, îmi este o colegă extraordinară şi vă spun sincer că am prezentat cu o grămadă de alte doamne şi domnişoare, dar cu ea îmi este cel mai bine, fiindcă e foarte profi.

03-_MG_3556

Fără relaţii la locul de muncă

Ce părere ai despre relaţiile la locul de muncă?

Nu cred în astfel de relaţii. Stând tot timpul împreună şi acasă, şi la serviciu, nu ai timp să ţi se facă dor. Unde mai e bucuria aia că-ţi vezi persoana iubită după o zi lungă de muncă?

Crezi că ţi-ar fi mai uşor să trăieşti alături de o femeie celebră sau de una care nu are legătură cu showbizul?

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

La întrebarea asta nici eu nu pot răspunde. Mă gândesc că dacă nu are legătură cu showbizul, nu mă va înţelege, nu va putea accepta programul pe care îl presupune meseria mea. Pe de altă parte, dacă e din showbiz, e posibil să nu funcţionăm cu două programe la fel de încărcate. Habar nu am nici eu…

Crezi că norocul în carieră şi norocul în amor se exclud reciproc?

Experienţa mea mi-a arătat că nu am noroc în ambele părţi deo­dată. Când am avut noroc în dragoste, nu mi-a mers bine pe plan profesional şi invers. Dar nu cred că e imposibil să le ai pe amândouă.

Două dintre fostele tale iubite celebre, Adelina şi Jojo, s-au tatuat pentru tine – Adelina la încheietură, Jojo pe inelar. Tu ţi-ai tatuat numele vreunei iubite?

M-am tatuat şi eu, mai demult, pentru persoana iubită, dar am şters tatuajul respectiv.

Părinţii îl bat la cap să se însoare

Ai împlinit recent 35 de ani. Te bat la cap părinţii să te aşezi la casa ta?

Părinţii mei mă întreabă constant când am de gând să mă aşez la casa mea. Mama, în special, îmi tot spune că trece timpul, că am o vârstă, cred că ar fi mult mai liniştită să mă ştie la casa mea, cu o femeie care să mă iubească şi să aibă grijă de mine. Însă nu e momentul, eu cred în dragostea aceea perfectă, pură, pe care încă nu am găsit-o.

De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă
Recomandări
De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă

Prietenii mai încearcă să te cupleze ori s-au lăsat păgubaşi?

Nu mai încearcă, pentru că atunci când sunt îndrăgostit stau numai cu iubita mea şi am tendinţa să îi neglijez! Aşa că nici unul nu vrea să mă cuplez.

Care-i cel mai plăcut lucru în viaţa de burlac şi care e cel mai greu?

Cel mai plăcut e că nu te bate nimeni la cap şi cel mai neplăcut e că… nu te bate nimeni la cap!

Copii ai mai vrea?

Da, vreau să mai fac cel puţin trei copii!

Fata lui de 14 ani i-ar putea călca pe urme, intrând în showbiz!

03-cap-fata-lui

Carmina, fiica ta, are 14 ani. Au început problemele tipice adoles­cen­ţei, bat băieţii la uşă?

Eu am încredere în copilul meu, cum am încredere și în mama ei, și sunt convins că nu va face greșeli. Norocul ei este că nu seamănă nici cu mine, nici cu mama ei, ci cu bunicii, care sunt niște oameni cu capul pe umeri.

Către ce meserie dă semne Carmina că s-ar îndrepta?

Am văzut că i-ar plăcea să facă actorie, film, muzică, teatru – a luat și locul întâi la un spectacol de teatru, pe țară. Dacă simte și crede că e capabilă să meargă pe drumul ăsta, eu o susțin. Dacă vrea să se facă stewardesă, la fel, o susțin.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Sărbătoare mare pe 4 decembrie. Ce nu trebuie să faci de Sfânta Varvara dacă vrei să-ți meargă bine un an întreg
FANATIK.RO
Sărbătoare mare pe 4 decembrie. Ce nu trebuie să faci de Sfânta Varvara dacă vrei să-ți meargă bine un an întreg
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI