Când era micã, Sorana a avut ocazia sã cãlãtoreascã alãturi de mama ei cu trenul, la Cãlãraşi, unde le aştepta restul familiei. Cântãreaţa a profitat de o clipã de neatenţie a mamei sale şi a tras semnalul de alarmã, oprind trenul undeva în câmp. Acum îşi aminteşte cu plãcere întregul moment, însã atunci doar în pielea ei sã nu fi fost.
„Nu m-am putut abţine când am vãzut maneta coloratã pe perete. M-am ridicat pe vârful picioarelor şi m-am prins de ea. Mama m-a strigat, dar era prea târziu. Eram sigurã cã n-o sã se intâmple nimic, dar desfãşurarea de forţe care a urmat a fost impresionantã!” îşi aminteşte amuzatã Sorana.
Începând de joi, 18 aprilie, telespectatorii o vor putea urmãri pe Sorana în cel mai nou format de divertisment. „Next Star” este emisiunea în care protagoniştii sunt cei mai talentaţi copii ai României, cu vârste între patru şi zece ani, care au fost selectati in urma aptitudinilor deosebite pentru muzica, teatru, dans etc.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri