Proiectul Drumului Expres din Gorj face un pas decisiv după ce ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a semnat finanțarea la nivel de minister pentru primul lot, Târgu Jiu - Târgu Cărbunești.
Cuprins:
A fost semnată, la nivelul Ministerului Transporturilor, finanțarea pentru segmentul de 19,25 kilometri de drum expres din județul Gorj, între Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, dar și suma echivalentă pentru exproprierea întregului drum de la Târgu Jiu la Craiova.
Lotul 6 Târgu Cărbunești - Târgu Jiu este un segment al drumului de mare viteză Craiova - Târgu Jiu.
„Ca gorjean, a fost o onoare pentru mine să îmi pun semnătura pe deblocare și finanțarea începutului acestui drum pe care l-am găsit blocat în sertarele ministerului. Am ajuns la minister pe 27 aprilie 2026 și pe 27 iulie, licitația blocată a fost deblocată și finalizată pentru primul lot al acestui drum, segmentul dintre Târgu Jiu și Târgu Cărbunești. În aceste zile, am semnat finanțarea la nivelul Ministerului Transporturilor pentru primul lot, capătul dinspre Târgu Jiu - proiectare și execuție și exproprierea pentru toate loturile”, a precizat Radu Miruță.
Tronsonul dintre Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, de 19,25 km, va costa 2 miliarde de lei, potrivit ministrului interimar. Încă 1,1 miliarde de lei au fost alocate pentru întreg tronsonul drumului expres de la Târgu Jiu la Craiova.
„E doar o chestiune de decizie a noului ministru când va vrea sa semneze contractul după clarificările CNSC”, a mai adăugat ministrul, care a precizat că proiectarea drumului dintre Târgu Jiu și Târgu Cărbunești va dura 10 luni, iar execuția 24 de luni.
„S-a deblocat și finanțat în doar 3 luni”, a mai adăugat Radu Miruță.
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului Târgu Jiu - Târgu Cărbunești a fost atribuit asocierii Kalyon Insaat Sanayi ve Ticaret Anonim Sirketi (Lider) – SC MIS GRUP SRL, cu suma de 1,99 miliarde lei, fără TVA.
Pe traseu vor fi construite 25 de structuri, printre care un viaduct de o complexitate tehnică ridicată (viaductul de la km 96+359, în lungime de 644 m), două parcări de scurtă durată (fiecare dotată cu 6 stații de încărcare pentru autoturismele electrice), Nodul Rutier Târgu Jiu (km 110+100), care va asigura conexiunea cu Varianta Ocolitoare a Municipiului Târgu Jiu și o descărcare provizorie (km 90+850), care include un drum de legătură în lungime de 1 km și o intersecție giratorie prin care se realizează conexiunea la DJ661.