Nadia Comăneci a vorbit despre cumpenele care i-au marcat copilăria: «Mi-am făcut intrarea în lume cu o maladie gravă»
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Născută la 12 noiembrie 1961, într-un orăşel de provincie din Moldova - azi, Oneşti, dar pe vremea aceea, Gheorghe Gheorghiu Dej, după numele fostului lider comunist -, Nadia Comăneci are o poveste a copilăriei de-a dreptul cutremurătoare.
Destinul a încercat- o de trei ori, dar Dumnezeu a vrut ca ea să trăiască şi să-şi împlinească menirea pe Pământ. Cumpenele despre care vorbim sunt relatate chiar de “Zeiţă”, în cartea pe care a lansat- o în ţară, “Scrisori către o tânără gimnastă”.
Prima încercare a vieţii a venit la scurt timp după naştere şi i-a făcut pe părinţii viitoarei campioane să tremure la gândul că şi-ar putea pierde atât de repede copila.
Ştefania Comăneci, mama Nadiei, crede că mersul la biserică i-a salvat viaţa fiicei sale la scurt timp după naştere
Cuprins:
“Mi-am făcut intrarea în lume cu o maladie gravă şi rară. Pe creştetul capului aveam o pungă enormă cu lichid. Medicii erau derutaţi, i-au zis mamei că nu exista siguranţa că voi trăi. Mi-au făcut nenumărate puncţii, dar problema n-a dispărut”, povesteşte Nadia. Văzând că doctorii sunt neputincioşi, dar refuzând să se dea bătută, mama Nadiei, Ştefania Comăneci, a apelat, în disperare de cauză, la credinţă.
“Bunica a învăţat-o pe mama să mă ducă duminica la biserică şi, înainte de venirea părintelui, să mă treacă de trei ori peste prag. A făcut-o, iar în dimineaţa următoare, când s-a trezit şi m-a luat din leagăn, eram vindecată. A fost, probabil, o coincidenţă, dar aceasta este varianta mamei şi prima întâmplare norocoasă din viaţa mea”, spune campioana.
La un pas s-o strivească tavanul
Nadia provine dintr- o familie de oameni simpli, iar casa bunicilor ei, în care şi-a petrecut o parte a copilăriei, era una modestă şi nu foarte rezistentă la intermperii. În această casă, mâna Divinităţii avea să intervină pentru a doua oară, salvând-o de la pieire.
“Al doilea eveniment norocos a avut loc la o săptămână după ce am ieşit din spital. Mama locuia la bunici, pentru ca aceştia să o ajute să mă îngrijească. În prima noapte, s-a iscat o furtună cumplită, iar acoperişul gemea sub adevărate lespezi de gheaţă. A doua zi, pe când dormeam într-un pătuţul din bucătărie , fiindcă acolo era mai cald, părinţii şi bunicii au reparat ferestrele şi crăpăturile. Trecând prin bucătărie, bunicul s-a hotărât să mă ia în braţe. O secundă mai târziu, acoperişul s-a prăbuşit peste pat. Dacă bunicul nu mă ridica la vreme, muream. A fost, probabil, o altă coincidenţă, dar eu am crescut în România, în credinţa ortodoxă, iar noi avem o întreagă tradiţie a poveştilor despre minunile cereşti”, a scris Nadia în cartea ei.
La câţiva anişori, a căzut de pe pod
A treia şi ultima cumpănă majoră din copilăria Nadiei s-a petrecut când ea avea doar câţiva anişori.
“Fratele meu, Adrian, era în căruţ, iar noi tocmai treceam pe un pod. Eu mergeam alături de mama mea. Cumva, piciorul mi-a alunecat printre traversele din lemn, m-am împiedicat şi am zburat peste parapet direct în apă”, povesteşte Nadia.
Se putea termina rău, fiindcă a căzut de la înălţime, iar apa era mică, nu putea amortiza şocul... Însă doamna gimnasticii noastre a avut din nou noroc: “Mama a luat-o la fugă pe pod, dar când a ajuns la capăt, eu deja o aşteptam, tocmai ieşită din apă. N-aveam decât câteva zgârieturi. Şi n-am plâns. Nici azi nu o fac decât foarte rar”.Cartea scrisă de Nadia despre propria viaţă, “Scrisori către o tânără gimnastă”, este plină de detalii cutremurătoare. În paginile sale, campioana noastră descrie în amănunt cele trei momente când a trecut razant pe lângă moarte.
Şi ei au trecut razant pe lângă moarte
Elena de la Mandinga
Pe când avea 10-11 ani, Elena de la Mandinga a căzut de pe un gard în timp ce se juca, iar o tijă de fier i-a intrat în picior. S-a declanşat hemoragia, iar fata a leşinat. Norocul ei a fost că o vecină a găsit-o şi a chemat imediat Salvarea.
“După ce m-au cusut, doctorii mi-au zis că dacă ajungeam cu 10 minune întârziere, astăzi nu aş mai fi fost”, a declarat frumoasa cântăreaţă în urmă cu ceva timp.
Kamara (Alb-Negru)
Pe când avea 7 ani, Kamara, jumătatea de culoare a duoul Alb-Negru, a fost la un pas să se înece în lacul din parcul bucureştean Moghioroş: “Am căzut în apă în încercarea de a prinde mormoloci. M-a salvat sora mea în ultimul moment”.
Laurette Atindehou
Cumpăna fotomodelului de culoare Laurette este identică celei prin care a trecut Kamara. “Când aveam 7 ani, eram cu familia la un lac. M-am pus pe colac, am început să dau din mâini şi din picioare şi m-am depărtat de ei. Când m-am dat jos de pe colac, m-am dus la fund. Noroc cu vărul meu, care m-a văzut şi m-a scos de acolo. A venit Salvarea şi m-au resuscitat medicii”, a povestit ea într-o emisiune TV.
Andreea Marin
Andreea Marin trăieşte fiindcă mama ei şi-a dat viaţa pentru a o salva. În vara anului 1984, maşina în care se afla vedeta, pe atunci copilă, alături de sora ei şi de părinţi, s-a ciocnit violent de o alta. Violeta Marin a făcut atunci sacrificiul suprem şi s-a aruncat peste fetele ei, pentru a le proteja.
