"Probabil că sunt eu antipatic, cu mustaţă şi au zis pe ăsta îl alegem, are mustaţă, e gras. Ăsta ar fi omul potrivit care să reprezinte harababura", a declarat cântăreţul de manele la Realitatea TV, după ce chipul său apare pe afişe rasiste la Roma. Nicolae Guţă a mai spus că nu este el în măsură să răspundă şi că cere ajutorul reprezentanţilor etniei, "oameni citiţi, oameni care ştiu să se exprime unor foruri superioare".
"Într-un fel mă deranjează. Am muncit mult pentru numele meu ca să ajung unde am ajuns. E logic că mă deranjează, dar nu ştiu dacă aş putea să fac mare lucru sau dacă sunt eu în măsură să decid acest lucru. Sunt convins că şi dacă aş face ar fi fără efect. Încă o dată specific, sunt multe naţii care au făcut mult mai multe rele decât noi", a declarat acesta.
Pe afişele distribuite de Noua Dreaptă Italia apare portretul cântăreţului de manele Nicolae Guţă, fiind scris următorul mesaj: "Fiecare trebuie să dea un răspuns: ori îşi trăieşte apartenenţa, ori, cu un refuz, continuă să accepte modelele oferite de societate. Spune NU inculturii, spune NU ţigăniei, spune NU manelelor".
Remus Tănasă, unul dintre reprezentanţii mişcării Noua Dreaptă Italia, susţine că nu este vorba de discriminare: "Nu este rasism, este doar bun-simţ! Noi nu vrem ca românii din Italia să fie identificaţi cu aceste personaje care constituie doar un grup mic printre cei 100.000 de imigranţi români stabiliţi la Roma, care sunt bine integraţi".