În ediţia de luni a emisiunii „Acces Direct”, de la Antena 1, a fost prezentă şi Nicoleta Luciu, căreia, înainte de intrarea în platou, i s-a făcut rău şi a fost pusă pe perfuzii de către medicii de la ambulanţă.
Din fericire, ea şi-a revenit la timp şi a venit în platou, alături de Simona Gherghe.
La un moment dat, Nicoleta Luciu a apărut îmbrăcată într-o rochie de culoare albă, pe sub care erau puse baloane, ca să arate cum era ea de grasă pe vrea când era însărcinată cu tripleţi.
După ce şi-a dat jos costumaţia respectivă, Nicoleta Luciu s-a cântărit în direct, pentru a arăta cât a reuşit să slăbească în mai puţin de o lună de când a început o cură drastică de slăbire.
Astfel, cântarul arată, în prezent, că Nicoleta Luciu are 57,9 kilograme, după ce săptămâna trecută bruneta avea 59,4 kilograme.
Când s-a apucat de slăbit, în urmă cu aproape o lună, Nicoleta Luciu avea 64,3 kilograme.
„La 57 de kilograme încep şi eu să fiu sexy”, a spus vedeta.
Aflat şi el în platoul emisiunii, Cătălin Botezatu a complimentat-o pe brunetă pentru felul cum arată, moment în care Nicoleta Luciu a profitat pentru a mărturisi că îşi doreşte de foarte multă vreme să fie luată de designer într-o prezentarea de modă.
„Îmi doresc de mică să ibntru într-o prezentare de-a lui Bote. Să fiu şi eu miezul, cum spune sora mea”, a afirmat Nicoleta Luciu.
Botezatu i-a promis că o va lua într-o prezentarea de-a lui.