Cântăreaţa de origine rusă Oksana Grigorieva, care s-a despărţit de Mel Gibson în urmă cu câteva săptămâni, va susţine un concert caritabil la Moscova pentru a ajuta victimele dezastrului nuclear produs în 1986 la Cernobâl.
Încasările obţinute în urma concertului vor fi donate pentru copiii născuţi în zona afectată de dezastrul nuclear, care au nevoie de intervenţii chirurgicale. Până în prezent, artista a plătit intervenţiile chirurgicale necesare pentru 50 de copii bolnavi de leucemie sau care s-au născut cu malformaţii cardiace provocate de radiaţii, din Ucraina, Rusia şi Belarus.
"Pot să simt durerea copiilor şi mereu mi-am dorit ca prin muzica mea să-i ajut pe copii", a declarat ea într-o conferinţă de presă.
Oksana Grigorieva (39 de ani) şi Mel Gibson (54 de ani) s-au despărţit luna aceasta după o relaţie de trei ani. Conform cântăreţei, cei doi îşi vor creşte împreună fiica, pe nume Lucia (5 luni), cel de-al optulea copil al lui Mel Gibson.