Olivia Colman a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță, de la prima nominalizare - VIDEO

Comentează
Rachel Weisz și Olivia Colman, în filmul The Favourite, nominalizat la Premiile Oscar 2019

Actrița britanică Olivia Colman (45 de ani) a câștigat premiul Oscar la categoria cea bună actriță în rol principal, datorită interpretării sale din filmul "The Favourite", în care joacă rolul reginei Anne. Este prima sa nominalizare la premiile Oscar, iar reacția ei a fost una emoționantă, la fel ca și discursul, în care le-a spus tinerelor care au astfel de speranțe să nu renunțe la visul lor.

Olivia Colman s-a impus și gala premiilor Oscar 2019, după ce a câștigat al doilea Glob de Aur din Carieră și premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță într-un rol principal pentru interpretarea din The Favourite.

Actrița britanică a câștigat râvnitul trofeu în fața lui Glenn Close, considerată marea favorită la această categorie.  De astfel, pe scenă, Olivia Colman și-a arătat admirația pentru "adversara sa".

"Glenn Close, eşti idolul meu şi nu îmi doream să se întâmple aşa", a spus actriţa britanică.

Olivia Colman gives an acceptance speech by turns heartfelt, hysterical, genuine, and inspiring.

"Any little girl who's practicing her speech on the tele—you never know!" https://t.co/zSrvQG8ZE6 pic.twitter.com/3viuHkcN41
— ABC News (@ABC) February 25, 2019

Olivia Colman a ținut un discurs în lacrimi, în care a recunoscut că "este destul de stresant", dar și "amuzant". "Am un Oscar! Trebuie să mulțumesc multor oameni și dacă o să uit pe cineva, o să-mi amintesc mai târziu și o să vă pup", a mai spus ea.

"Orice fetiță care exersează acum discursul, niciodată nu știi! Am lucrat ca menajeră și adoram slujba aceea", a mai spus Olivia Colman.

Olivia Colman, apreciată în unanimitate de critici și public

Interpretarea lui Colman în "The Favourite" a fost apreciată în unanimitate de critici și public, iar actrița a fost văzută de la început drept o candidată la nominalizarea pentru Oscar.

De astfel, cu câteva zile înainte de cea de-a 91-a gală a Premiilor Oscar, lupta pentru cea mai bună actriță era văzută drept o cursă în trei: Olivia Colman (The Favourite), Glenn Close (The Wife) și Lady Gaga (A Star is Born). La această categorie au mai fost nominalizate și Yalitza Aparicio (Roma) și Melissa McCarthy (Can You Ever Forgive Me?).

Pe cine interpretează Olivia Colman în "The Favorite"

În filmul The Favourite, o dramă tragi-comică realizată de regizorul Yorgos Lanthimos, Colman joacă rolul reginei Anne, ultimul monarh din dinastia Stuart care a domnit 12 ani între anii 1702 și 1714.

În film Anne se apropie de sfârșitul vieții și duce o viață marcată de excentricități. Afectată emoțional de faptul că niciunul dintre cei 17 copii ai săi nu a trăit după vârsta de nouă ani, regina are încredere într-o singură persoană, Lady Sarah (interpretată de Rachel Weisz).

Dar când verișoara lui Sarah, Abigail (Emma Stone), vine la curte, ea vede o oportunitate de a urca pe scara socială și încearcă să câștige afecțiunea reginei.

Strălucirea lui Colman constă în faptul că atunci când personajul ei este pe punctul de a cădea cu totul în ridicol, amintește de pierderile suferite de Anne și dă un sens comportamentului absurd al acesteia.

"Cred că a vrut să fie văzută ca o regină bună, dar nu avea încrederea să fie una. Niciodată nu am văzut-o ca pe o persoană patetică, sunt foarte mândră de ea", a spus ea de Regina Anne.

"Există atât de multă suferință în trecutul ei, trebuie să fi fost incredibil de singură, pentru că în poziția ei niciodată nu știi dacă oamenii țin cu adevărat la tine, sau o fac doar pentru că ești Regina", a declarat Colman despre personajul pe care i-a adus nominalizarea.

Olivia Colman despre reginele pe care le-a jucat

Într-o perioadă scurtă de timp, Olivia Colman a jucat rolurile a două regine ale Marii Britanii. Cele două, Regina Elisabeta a II-a în The Crown și Anna de Sutart în The Favourite, sunt diferite nu doar prin prisma secolelor în care au trăit, ci și prin cea a caracterului și a comportamentului. De-a lungul carierei sale, Colman a mai jucat-o și pe Regina Mamă Elisabeta în filmul Hyde Park on the Hudson.

"Cel mai greu mi s-a părut să o joc pe regina Elisabeta a II-a pentru ca toata lumea știe cum arată, toată lumea știe cum vorbește și toata lumea are o părere despre ea", a declarat actrița britanică într-un interviu.

Vorbind de filmul The Favourite, actrița a spus că "Faptul că oamenilor le-a plăcut și l-au iubit la fel de mult pe cât mi-a plăcut și mie îmi umple inima cu bucurie și mă face atât de fericită".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!