Sorin Brotnei şi Mihai Gruia, pe de-o parte, şi Adi Sînă, de cealaltă, au de împărţit ceva: numele Akcent, dar se pare că doar în instanţă se va putea ajunge la un deznodământ.
„Numele Akcent nu s-a dus la Adi Sînă. Procesul de-abia acum începe. Până în acest moment, a fost faza pe notificări, pe care ni le-am trimis unii altora. E adevărat că deocamdată Adi Sână foloseşte acest nume, dar nu este o hotărâre judecătorească definitivă. Noi nu o să folosim numele Akcent în cazul în care vom susţine concerte, tocmai ca procesul să decurgă într-un mod curat. Procesul va fi lung, costisitor, şi într-un final nu ştiu dacă cineva are de câştigat din treaba asta”, a declarat Sorin Brotnei, conform www.ziarulring.ro.
„Consider că Akcent a însemnat formula de trei, nu Adi Sînă singur sau doar eu şi Mihai. Dacă-l câştigăm, nu o facem pentru a lua acest nume. Ori îl folosim toţi, ori niciunul. Drepturile de autor şi drepturile din difuzări sunt ale lui Adi fiindcă melodiile au fost făcute la el în studio, de către Adi şi colaboratorii săi. Nu avem pretenţii legate de banii din drepturile de autor!”, a mai adăugat acesta.
Akcent s-a destrămat în 2013, după 12 ani de carieră. Trupa s-a format în 1999, iar primul hit important a fost lansat în 2002.
Citeşte şi: UITE CE FAC FOŞTII COMPONENŢI AI TRUPEI AKCENT DUPĂ DESPĂRŢIREA DE ADI SÎNĂ! Adrian Sînă a scos o piesă inspirată din viaţa lui: „AM FOST ÎNŞELAT ŞI TRĂDAT DE O FOSTĂ”  
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.