Andreea Marin s-a implicat în numeroase campanii de luptă împotriva violenței domestice și de ajutorare a femeilor cu probleme din cele mai grave.
Ea a postat pe Facebook o poveste cutremurătoare a unei soții care, de ani de zile, este bătută de soț, situație care a afectat-o iremediabil și pe mama ei.

„El începuse să lipsească de acasă, dormea cu telefonul sub pernă, se îngrijea tot mai mult, cheltuia mulţi bani pe haine şi pe parfumuri scumpe. Acea femeie îmi povestea la telefon cum îşi petrecea timul cu ea, unde se întâlneau, unde mâncau, îmi dădea amănunte cum făceau sex. La început nu am crezut, i-am cerut explicaţii, dar nu le avea, ştiam că minte. Când nu-şi găsea cuvintele, se enerva şi…au început bătăile.
Prima bătaie a fost cumplită, mă înnegrise peste tot. Am fost la IML, dar cum să-ţi dai propriul soţ în judecată?? Au urmat altele, vecinii erau cei care ne aminteau cât este ceasul, dovadă deranjul şi în orele târzii ale nopţilor. A aflat mama, s-a îmbolnăvit de inimă, sau poate de inima rea. Am adus-o la mine să o îngrjesc. După ce a asistat, într-o seară la o bataie cumplită ,a paralizat.
Mi-am lăsat serviciul, am plecat cu ea să o îngrijesc. În martie, am condus-o pe ultimul drum. S-a stins cu întrebarea şi disperarea din ochi: „Cui te las?”. Sora mea s-a reîntors în Portugalia, eu am desfiinţat de mult telefonul fix din casă,am schimbat „N” cartele telefonice, dar în zadar….Ea tot mă sună.
Am fost o femeie frumoasă, acum îmi spune că sunt odioasă”, a povestit femeia pe alegedemnitatea.ro
 
 

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
O mai știi pe directoarea din Liceenii? Uluitor câți bani primește acum lunar Cristina Deleanu pentru rolul de atunci
Viva.ro
O mai știi pe directoarea din Liceenii? Uluitor câți bani primește acum lunar Cristina Deleanu pentru rolul de atunci
Mădălina Preda a acceptat provocarea ELLE de a-și reinventa stilul. Vezi rezultatul
PUBLICITATE
Mădălina Preda a acceptat provocarea ELLE de a-și reinventa stilul. Vezi rezultatul
Satul unic din România, cu peisaje deosebite și multă liniște. Ai parte de cea mai relaxantă vacanță din viața ta, puțini știu de el
FANATIK.RO
Satul unic din România, cu peisaje deosebite și multă liniște. Ai parte de cea mai relaxantă vacanță din viața ta, puțini știu de el
Rebelii ruși anti-Putin susțin că au capturat un oraș din Rusia. Mesajul transmis de luptători
Știrileprotv.ro
Rebelii ruși anti-Putin susțin că au capturat un oraș din Rusia. Mesajul transmis de luptători
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
Observatornews.ro
Misterul crimei din Sectorul 4 al Capitalei se adânceşte. Dispariţia unei femei şi a fiicei sale de 12 ani în preajma Paştelui ar putea avea legătură cu cazul
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Surpriză la Antena 1! S-a aflat numele câștigătorului sezonului 11 Chefi la Cuțite
Unica.ro
Surpriză la Antena 1! S-a aflat numele câștigătorului sezonului 11 Chefi la Cuțite
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac
HOROSCOP
Horoscop 6 iunie 2023. Taurii au mai multă răbdare și își vor putea păstra calmul mai mult timp, chiar și în situațiile care nu le sunt pe plac