Povestind despre cele șapte zile care au urmat după accident, prinții au prezentat într-un interviu acordat pentru BBC o imagine vie a modului în care trebuiau să-și ascundă durerea în public.

Cei doi spun că îi sunt recunoscători tatălui lor pentru încercările de a-i alina după moartea Dianei. Prințul Harry spune: „Unul dintre cele mai grele lucruri pe care părintele trebuie să le facă este să le spună copiilor că celălalt părinte a murit. Dar el a fost acolo pentru noi, el a fost cel care a rămas și a încercat să facă tot posibilul și să se asigure că suntem protejați. Dar și el trecea prin același proces îndurerat”.

Harry declară că reacția sa când a aflat vestea a fost una de „necredință” și nu a existat „o revărsare bruscă de durere”.

William spune că a fost „dezorientat, amețit … și foarte confuz”. El adaugă: „Îmi amintesc că mă simțeam complet amețit  și mă întrebam mereu ‘de ce eu? ‘ Tot timpul. ‘Ce am facut?’ ”

Documentarul, Diana, 7 Zile, marchează cea de-a 20-a aniversare a morții prințesei Diana și povestește săptămâna dinainte de înmormântarea ei. În documentar, frații o laudă pe bunica lor, regina, care deși se confrunta cu o reacție publică fără precedent a decis să  rămână la Balmoral cu ei în zilele care au urmat după moartea maei lor.

Greva din Educație: Imaginea care a devenit simbol. De ce profesorii consideră că săptămâna care vine e decisivă
Recomandări
Greva din Educație: Imaginea care a devenit simbol. De ce profesorii consideră că săptămâna care vine e decisivă

„Cred că a fost o decizie foarte grea pentru bunica mea. S-a simțit constrânsă să aleagă între a fi o bunica pentru William și Harry și pentru rolul ei de regină”, spune William.

Harry a povestit despre întoarcerea lor la Londra din Scoția: „Oamenii ne-au prins și ne-au tras în brațe și chestii. Nu dau vina pe nimeni pentru asta, desigur că nu. Dar acele momente erau destul de șocante. Oamenii au țipat, oamenii plângeau, mâinile oamenilor erau ude din cauza lacrimilor pe care tocmai le-au șters de pe fața lor, înainte să-mi scuture mâna”.

Fratele său descrie plimbarea din spatele sicriului mamei sale ca fiind „cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată”.


Citește și: Copiii unei românce răpite de Coreea de Nord, într-o nouă înregistrare de propagandă a Phenianului | VIDEO


Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Ce au descoperit legiștii la autopsia fetiței ucise în Berceni. Care ar fi, de fapt, cauza morții
FANATIK.RO
Ce au descoperit legiștii la autopsia fetiței ucise în Berceni. Care ar fi, de fapt, cauza morții
Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei
Știrileprotv.ro
Bărbat din Botoşani, condamnat la închisoare pe viaţă după ce și-a ucis fosta soţie și le-a înjunghiat pe sora şi mama ei
Marcel Şerbuc i-a mărturisit mamei lui, încă de acum o lună, că a ucis-o pe fetiţa de 12 ani. Ar fi împins-o, iar Ana s-a lovit de margine căzii. Povestea, infirmată de legişti
Observatornews.ro
Marcel Şerbuc i-a mărturisit mamei lui, încă de acum o lună, că a ucis-o pe fetiţa de 12 ani. Ar fi împins-o, iar Ana s-a lovit de margine căzii. Povestea, infirmată de legişti
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă