Rapperul Kendrick Lamar a câştigat premiul Pulitzer pentru muzică, devenind primul reprezentant al acestui stil de muzică premiat cu prestigioasa distincţie. Albumul său "DAMN", al treilea din cariera lui Kendrick Lamar, a fost cel care i-a adus acest succes rapperul din California.
Kendrick Lamar a devenit primul cântăreţ de rap care câştigă un premiu Pulitzer. Vedeta americană a reuşit să câştige această distincţie cu albumul „DAMN”, care este considerat de juriul care acord[ premiul Pulitzer „o colecţie de cântece pline de măiestrie, unite prin autenticitatea colocvială şi dinamismul ritmului, dar şi care oferă ilusraţii emoţionante şi captează complexitatea vieţii moderne afro-americane”.
Rapperul originar din Los Angeles este considerat unul dintre cei mai inovativi cântăreţi rap ai generaţiei sale, după cum notează Reuters. Stilul său este o fuziune de jazz, poezie şi blues. Totodată, el abordează teme sociale, respectiv problemele cu care se confruntă comunitatea afro-americană.
Distincţia acordată lui Lamar marchează o importantă ruptură cu tradiţia întrucât câştigătorii de până acum aparţineau muzicii clasice sau jazzului.
Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul