La începutul lunii martie, Monica Gabor lua o decizie-şoc, renunţând la custodia fetiţei, după ce se luptase aproape doi ani, prin tribunale, cu fostul soţ.
La câteva zile însă, fosta soţie a lui Irinel Columbeanu şi-a explicat alegerea: “Am decis împreună cu tatăl ei să îi respectăm dreptul la intimitate, viaţa privată şi să o protejăm de acest amalgam de termene la tribunal, intervale legale, avocaţi, citaţii, anchete sociale şi, nu în ultimul rând, imensa presiune mediatică. Sunt implicată atât emoţional, cât şi financiar în creşterea şi educarea fetiţei noastre. Ce contează cu adevărat este relaţia mamă-fiică, faptul că ea e conştientă cât de mult o iubesc şi, repet, nu voi renunţa la ea niciodată. Irina şi-a manifestat dorinţa de a veni în SUA în repetate rânduri. Ca urmare, tatăl copilului ne-a promis atât mie, cât şi fiicei noastre că îi va permite să vină să mă viziteze în SUA, în funcţie de vacanţele şcolare. Aşadar, Iri mi-a dat cuvântul şi cred că este de bună- credinţă”.

Nu-şi va petrece vacanţa în SUA

Între timp însă, Irinel Columbeanu pare să fi dat uitării promisiunea făcută. Irina nu a ajuns încă în America şi nu va ajunge nici în viitorul apropiat, ma i precis în vacanţa de iarnă, întrucât, potrivit unei persoane apropiate celor doi foşti soţi, omul de afaceri nu este de acord!
Rămâne de văzut care va fi reacţia Monicăi Gabor, care şi aşa este foarte tristă că în umbră cu excat trei luni mama ei, Veronica Bulai, s-a stins din viaţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.