După ce a şocat lumea întreagă cu seria de fotografii în ipostaze categoric interzise minorilor, după ce a mimat orgasmul pe net, iar o altă poză cu ea a făcut lumea întreagă să se întrebe dacă Rihanna se droghează, atrista pare să se fi hotărât să-şi facă şi o apariţie de fată cuminte.
Numai că socoteala de acasă nu se poitriveşte cu cea de la gala "Time 100", pentru care cântăreaţa a ales o rochie cuminte de domnişoară care merge la banchetul de absolvire a liceului. Rochia-draperie în combinaşie cu tatuajele şi atitudinea nu au prea convins.
iRhanna este o cântăreață, muziciană, textieră și dansatoare din Barbados. Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit No.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale, "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", lansat în 2010, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii în lumea întreagă, iar cântăreaţa a fost răsplătită cu nouă premii Grammy.
foto: Hepta