Rihanna a ajuns de urgenţă la o clinică privată din Zurich, după concertul susţinut în Elveţia, luni seară, din motive ce nu au fost date publicităţii.
Cântăreaţa a ajuns la clinica Hirslanden puţin după miezul nopţii, adusă de un Mercedes de culoare neagră, şi a fost însoţită în camera de gardă de şoferul, bodyguard-ul şi asistentul său.
"Rihanna a fost adusă la unitatea de urgenţe dar nu vom oferi niciun fel de alte detalii", a declarat Alenka Ambroz, directorul de comunicare al clinicii.
Rihanna a părăsit unitatea medicală după aproximativ două ore şi jumătate însă problema sa nu pare să fi fost foarte gravă din moment ce artista a putut ajunge la Lyon, acolo unde avea programat următorul concert.