Rocker-ul Magdin s-a retras la ţară

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Omul care le-a făcut cunoştinţă cu rock-ul generaţiilor de după Revoluţie, Petre Magdin îşi petrece cea mai mare parte a anului alături de soţia sa, Ana, în casa lor din Creţeni, situată într-un decor de vis, lângă un pârâu şi între două dealuri.
Ieşit la pensie din televiziunea publică, loc unde s-a autosuspendat după decenii de muncă deoarece proiectele sale “n-au zâmbit” conducerii TVR, cel supranumit “Ministrul Rock-ului” se ocupă, normal, tot de rock. Fondator în anii ’70 al trupelor “Modern grup” şi “Dixie”, Magdin, care lucrează de zor la un nou album conceput alături de soţia sa şi de chitaristul Mike Vlahopol, ne-a răspuns la câteva întrebări.
Libertatea: Te-ai mutat de tot la ţară?
Petre Magdin: Nu de tot, dar eu şi Ana venim des la Creţeni şi stăm mult. Chiar mi-am adus şi pianina şi m-am apucat de al doilea album. Aici avem parte de cel mai curat aer din lume, iar decorul e de vis: casa e între dealuri, un pârâu curge prin grădină şi e linişte cât cuprinde. Însă nu am uitat Bucureştiul, pe care încă îl iubim.
De ce ai ales un sat din Oltenia, că din câte ştiu eşti bănăţean?
Am crescut în câmpia Banatului, la Pesac, dar ca om de televiziune am colindat toată ţara asta şi m-am îndrăgostit de dealurile Creţeniului. Aşa că încă din anii ’70 mi-am propus să-mi fac o casă aici. Şi uite că Dumnezeu a ţinut cu mine şi am reuşit.
Unde îţi petreci majoritatea timpului?
Momentan aici, la Creţeni. Mai avem în lucru o casă lângă Bucureşti. Însă după ridicarea parterului, ne-am dat seama ca e prea mare şi am scos-o la vânzare, ca să ne facem alta mai mică. Aşa că acum aşteptăm cumpărători. Când va fi gata noua căsuţă, probabil vom sta jumătate de timp acolo şi jumătate aici.
Mai ai mult de muncă la noul album?
În mod normal el este gata, dar îmi mai vine câte o idee şi tot schimb câte ceva pe ici, pe colo. Doar versurile soţiei mele, Ana, sunt bătute în cuie. Tot ea lucrează la scenariile pentru videoclipurile pieselor «Cumpăraţi Rock’n’Roll pe străzi» şi «Caii albi» - ultima fiind povestea vieţii noastre.








Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tren operat de CFR Călători staționează în gară
22:27
Cum se modifică mersul trenurilor odată cu trecerea la ora de iarnă 2026. Anunțul făcut de CFR Călători
Un bărbat calculează taxele și impozitele pentru locuințe
21:55
Impozitarea locuințelor la valoarea de piață nu se va aplica de la 1 ianuarie 2027 după modificarea jalonului PNRR
MONDEN
 Andra și Cătălin Măruță | sursa foto: PRO TV
17:24
Ce a învățat-o Niculina Stoican pe Andra să facă la începutul relației cu Cătălin Măruță: „N-am mai zis asta la nimeni”
Amalia Enache
Exclusiv
16:53
Ce spune Amalia Enache despre intervenții estetice: „Mă tem de orice modificare”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
21:44
Kelemen Hunor l-a atenționat pe Luca Niculescu înaintea votului din Parlament: „Are 6 luni de zile fără moțiune de cenzură”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
LiveText
07:35
S-a încheiat prima zi a audierilor miniștrilor Guvernului Luca Niculescu. Avize favorabile pe bandă rulantă
Ultimele știri
23:47
Acces interzis pe Facebook, Instagram și TikTok în România pentru copiii sub 14 ani, proiect de lege după atacul de la școala din Bistrița
23:37
Val de violențe în Italia: Guvernul Meloni trimite 500 de militari la Milano pentru operațiunea „Strade Sicure”
23:27
Prejudicii de peste 22 milioane de lei la Centurile Comarnic și Mizil, stabilite de un audit al Curții de Conturi: Ce spune CJ Prahova
23:19
Un cunoscut YouTuber român a fost controlat timp de nouă luni de ANAF și îi laudă pe inspectori: „Au fost de nota 10”
TRENDING
21:50
Horoscop 20 octombrie 2026. Peștii au de ales între nesiguranță permanentă sau atitudine constructivă, deschisă la nou
Analiză
14:30
Calculele dinaintea învestirii Guvernului Niculescu: cu ce scor trece de Parlament cabinetul PSD cu premier independent
12:11
Cutremur în România, luni, 19 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul care s-a simțit și în București
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
Fettuccini carbonara la restaurantul Panza's, în Saratoga Springs, New York. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
21:38
Alimentul ieftin care se prepară în doar câteva minute și i-a cucerit pe români: 7 din 10 oameni îl consumă săptămânal
Monede vechi din aur roman
19:08
Comoară din aur roman găsită de doi arheologi amatori, cu peste 140 de monede vechi de o valoare uriașă
Un grup de protestatari a spart geamurile magazinului Louis Vuitton din Paris, duminică, 18 octombrie. Sursă foto: Profimedia.
18:42
Produsele furate din magazinele de lux în timpul protestelor din Franța au ajuns pe platforma Vinted: „Anunțurile suspecte au fost eliminate”
Orionide 2026 - Sursă foto: Shutterstock
17:54
Orionide 2026: când se văd și unde poți observa ploaia de meteori în România
O imagine cu un cuplu care savurează o băutură la o terasă din Paris, lângă Arcul de Triumf, în timpul protestelor violente, a devenit virală. Sursă foto: Captură video/ Facebook /CBS News.
17:17
Imagine virală în timpul protestelor din Paris: în ciuda haosului din jur, un cuplu savurează liniștit o băutură la terasă, lângă Arcul de Triumf
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Un tractor roșu care a arat un lan de grâu și a strâns pe un câmp din România
21:11
Cum vor putea fermierii să achiziționeze terenuri agricole prin leasing fără a plăti suma integrală de la început
Colaj atacator Bistrița
Analiză
20:54
Atacul de la Bistrița, inspirat de un asalt similar petrecut în Rusia. Radicalism de tip „Groyper Army” în mesajele agresorului de 13 ani, care căuta să înjunghie un coleg de etnie romă
Dunărea a scăzut sub cota critică de siguranță Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
20:30
Dunărea a scăzut sub cota critică de siguranță. Reacțiile Nuclearelectrica şi Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare
Foto: Damen Shipyards
20:07
Damen a contestat licitația prin care Rheinmetall a cumpărat Șantierul Naval Mangalia
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială