A făcut parte din echipa de juniori a Republicii Moldova la polo, era olimpic la matematică, fizică, chimie, engleză, iar acum a reuşit să impresioneze la “Românii au talent” printr-un număr de acordeon. Viaţa lui Ghenadie s-a schimbat în adolescenţă, după ce a fost la un concert al lui Richard Galliano, cel mai cunoscut acordeonist din lume. “Am ieşit din sală şi mi-am spus că vreau să cânt ca el”, mărturiseşte Ghenadie. Astfel că, la 15 ani, pleca de acasă tocmai în Italia, unde, în urma unui concurs, a obţinut o bursă pentru a studia într- o şcoală internaţională United World College of the Adriatic. Din cauza posibilităţilor financiare reduse, a reuşit să-şi cumpere primul acordeon clasic profesionist, cu ajutorul părinţilor, abia în urmă cu un an şi jumătate. Din 2012 a intrat la Royal Academy of Music din Londra, una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. A primit o bursă, care nu-i ajunge însă să acopere cheltuielile, existând astfel riscul să se retragă înainte de a o absolvi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.