Înainte să încalece pe armăsarul potrivit, aşa cum i-o cerea scenariul emisiunii “Poftiţi pe la noi” (Antena 1), la care a acceptat să participe, vedeta despre care se spune că are cei mai mari sâni naturali din showbiz şi-a făcut timp, alături de echipa de filmare şi de colegii de platou, pentru o scurtă plimbare pe domeniile hergheliei de la marginea Clujului.
Furată de spectacolul naturii, de eleganţa cabalinelor de rasă, dar şi cu ochii lipiţi de preţiosul său telefon mobil pe care l-a butonat încontinuu, Sânzi a ratat una din treptele scării din piatră ce se pierde în buza unui lac. Inevitabilul s-a produs şi eleganta starletă - îmbrăcată într-o rochie strâmtă, crăpată până la... buric şi încălţată cu pantofi cu toc înalt -, s-a dezechilibrat şi a dat cu pieptul de asfalt.
Sânii generoşi au amortizat oarecum impactul cu solul, protejându-i dinţii şi chipul de o lovitură năprasnică, ce-i putea lăsa urme de neşters. Telefonul său mobil, o piesă de vreo mie de euro, şi-a găsit însă sfârşitul pe fundul lacului. Bocetele blondei, care s-a ales şi cu câteva julituri, nu au mai “înviat” celularul, pentru că nici un voluntar nu s-a încumetat să facă o baie pentru a-l recupera.
Şi oricum ar fi fost terminat. Cu doar câteva ore înainte să aterizeze pe pieptu-i planturos, Sânziana Buruiană a mai trăit o experienţă periculoasă: “s-a dat” cu parapanta, în tandem cu un instructor. Însă, neascultătoare, vedeta de televiziune nu a percutat la indicaţiile paraşutistului profesionist şi a ratat o primă decolare. Din fericire, totul s-a încheiat la sol, fără alte accidentări.
Producătorii emisiunii de divertisment “Poftiţi pe la noi!” au ales pentru acest episod, turnat în mai multe locuri din Cluj, patru vedete. Alături de Sânziana Buruiană - o prezenţă obişnuită a show-urilor de noapte -, coregrafii Cocuţa şi Boantă, dar şi cântăreţul Don Baxter sunt puşi la cele mai grele munci de nea Marin, “stăpânul nuielei”. Ei trebuie să se dea în spectacol, să cureţe grajduri şi coteţe şi chiar să meargă la “cerşit”, cu urna mobilă, prin oraş.