Întrebat dacă zvonurile privind căsătoria sunt adevărate, designerul a negat informația. ”Eu v-am zis deja: am copii și aici s-a terminat subiectul. Eu nu vreau să mă căsătoresc, nu cred în aceasta instituție, am numai exemple negative în jurul meu și chiar nu îmi doresc să am și eu un mariaj ratat”, a declarat Botezatu.

Designerul a continuat spunând că ”Eu nu cred în acte, cred în dragostea sincera, în dragostea adevărata…Sunt sigur însă că pe mine cine m-ar iubi, m-ar iubi și pentru că sunt Botezatu și pentru piedestalul pe care sunt cocoțat. Mi-aș dori totuși să vadă și dincolo de asta, în spatele micului ecran și sa-l descopere pe omul Cătălin”.

În ultima perioadă, designerul i-a luată apărarea Biancăi Drăgușanu și a vorbit la superlativ despre perioada în care au fost împreună. „Am avut norocul să fiu iubit de femei care m-au adulat pentru ceea ce sunt eu și lor le mulțumesc că au existat în viața mea și și-au pus amprenta pe bărbatul Cătălin Botezatu. Bianca este una dintre ele. Ea chiar m-a iubit pe mine pentru ceea ce sunt, iar eu am iubit-o pentru ceea ce a fost, este și va fi”, a spus creatorul de modă.

Citește și: Vodafone concediază 1.700 de angajați pentru a-i înlocui cu roboți. Mulți dintre ei vor fi din România (Financial Times)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI