Fiica lor, în vârstă de cinci ani, care se afla în maşină, a supravieţuit tragediei. Monica Mootz Spear şi familia ei locuiau în Statele Unite. Fosta câştigătoare a titlului Miss Venezuela a mers în ţara natală pentru a îşi petrece vacanţa în familie.
Potrivit presei locale, automobilul în care erau cei trei s-a a avut o pană, fiind oprit pe marginea drumului, în aşteptarea unui depanator. Poliţia venezuelană a publicat două fotografii cu maşina ciuruită de gloanţe, în care şi-au găsit sfârşitul Monica Spear Mootz (29 de ani), şi soţul ei, Thomas Henry Berry (39 de ani).
Monica Mootz Spear a câştigat titlul de Miss Venezuela în 2004, iar în 2005 a ajuns în finala concursului Miss Univers din Thailanda. Ea a jucat în câteva telenovele, printre care „Mi prima Ciela2 şi „Pasion prohibida”, iar în prezent lucra pentru postul de televiziune „Telemundo”.