După finala ”X Factor” de pe 22 decembrie, Ștefan Bănică Junior, fiul regretatului actor Ștefan Bănică, plănuiește să se retragă în sânul familiei pentru a petrece Crăciunul.
”În ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, tradiția familiei mele este să fim toți împreună, indiferent de cât de ocupați suntem, iar de Revelion o să cânt”, a dezvăluit Ștefan Bănică, care s-a căsătorit cu cântăreața Lavinia Pîrva.
Artistul are amintiri frumoase din copilărie legate de această sărbătoare, datorită părinților săi, care l-au crescut într-un ”spirit liber al valorilor morale și tradiționale”.
”La vârsta de 6 ani, am trăit senzația că-l văd aievea pe Moș Crăciunul din povești, toate au conlucrat la imaginea asta! Ușa casei s-a deschis, ningea, lumina lunii bătea ca-ntr-un basm în cadrul ușii și Moș Crăciun a apărut cu barbă, cu ochelari rotunzi și cu sacul de jucării în spate. Ceea ce n-am știut atunci era că acel Moș Crăciun era o mătușă de-a mea. Dar senzația a fost unică, magică și irepetabilă!”, își amintește juratul ”X Factor”, care acum îi cere Moșului cadouri mai puțin materiale: ”Vreau doar liniște și sănătate pentru familia mea”.
Citește și: REPORTAJ: Detalii înfiorătoare în cazul crimei comise de doi adolescenți din Călărași. Și alți șoferi au trecut pe lângă moarte
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca43ef59a58f1ff3ee0a07348b0cd676.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_de2ba06bd3c6f446f5796dae942b5c50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7856313e3721761c3125e1c4ee2de02b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_62f4c8218cfeab02d3e157a9f58c4042.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_b098f2f584ad75a4846b54d6f0cbbe83.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_13895b40e69f96346452340df8976968.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_03b20a03710f46e6f749ce5489fa2662.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0f409524aa1e55e0d326dd3a5e7cf057.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_46ded7afdc2e3f969d113772852bf6cd.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.