Monica Gabor are toate motivele să fie mândră. Vedeta a ținut primul ei discurs la una dintre cele mai mari universități americane.
Monica Gabor este foarte fericită cu viața pe care o are în America. Vedeta nu stă degeaba, ci încearcă să-și construiască o carieră peste Ocean. recent, Monica gabor, în vârstă de 30 de ani, a reușit o super performanță. Ea a susținut primul său discurs la Universitatea california (UCLA), instituție care se află în topul celor mai bune universități din lume.
Discursul Monicăi Gabor a avut loc în timpul galei de la Global Media Blockchain Summit 2018.
Acesta este primul summit din lume care a creat prima intercomunicare numită “blockchain”, reprezentativă pentru comunitatea media.
"Primul meu speech la UCLA! ?????? Sunt atât de mândră că sunt româncă! ☺️☺️☺️ Global Media Blockchain Summit 2018", și-a anunțat Monica Gabor prietenii virtuali.
"Iar eu sunt mândră că le dai peste nas cârcotașilor", "Bravo, Monica! Ai muncit pentru a ajunge unde ești acum! Rămâi acolo unde ești acuma! Să nu te întorci niciodată aici, în România, doar în vizită!", "Felicitări!", i-au urat cei care îi urmăresc activitatea în mediul online.
Monica Gabor s-a făcut remarcată în peisajul monden din România după ce s-a aflat de relația sa cu omul de afaceri Irinel Columbeanu, cu care a și fost căsătorită. Din mariajul lor a rezultat o fetiță, Irina Columbeanu. După separarea de Irinel Columbeanu, Monica Gabor s-a stabilit în America, acolo unde are o relație cu omul de afaceri chinez Mr. Pink.