„Cand ma gandeam mai abitir sa va vorbesc despre despartirile care nu-s tocmai ce par, mi-a venit in cap Mircea.

De care, in teorie, m-am despartit de niste ani. Care e, in cel mai simplu caz, suma patratelor dubiilor si ipotezelor mele, care de care mai crancene. Langa care am crescut si-am invatat chinul in doi si zburatul la trapez, adica unul lansa, iar celalalt prindea matematic. Care este intotdeauna, din punct de vedere personal, celalalalt punct de vedere, cel mai adesea cel corect. Alaturi de care am facut sute, mii de emisiuni si pe care l-am vazut in fiecare zi la ora cinci dimineata, cand detestam amandoi pe toata lumea in afara de noi doi, cei mai nefericiti oameni de pe pamant. Care radeam pe bune la televizor, pentru ca simteam grozav, desi eram pulbere pe dinauntru.

Stiti ce ma fascineaza la el? Injuraturile pe care mi le iau de la inamicii lui, care refuza sa-nteleaga, dar stiti ce-i aia, re-fu-za sa-nteleaga ca exista traire dincolo de politica si ecran exista daruire si prietenie, stiti ce zic? Cand am avut nevoie de el, Mircea a venit la Viena, iar ce nu v-a spus el, acest teribil, groaznic de Ivan si hun de Atilla, e ca acolo, la spital, m-am agatat de el la propriu, cu amandoua mainile si nu-i dadeam drumul sa ajunga la avion. Si stiu ca si-a pus problema ca nu va scapa la timp din stransoarea aia. Si stiu ca mi-a zambit si stiu ca m-a lasat linistita si fericita acolo, ca m-a facut sa rad. Si stiu ca a cantarit pentru o clipa posibilitatea sa n-ajunga la emisiunea aia. Si a ramas pana am inteles de bunavoie. Ca numai buna nu era voia. Si nu e prima oara cand am nevoie de el si alearga spre mine. Si nu-s singura. Doar ca la el asta vine firesc, nu vorbim despre asta, asa e-n firea lucrurilor!

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Sigur, sunt pe lumea asta oameni care nu-nteleg ca exista viata dupa ce stingi televizorul. Ca daca ai pe cineva pentru care te-njura altcineva si tu nu te superi niciodata, e ok. Incepusem sa va spun care-i fascinatia mea in fata acestui om, de iubit sau blamat, la libera alegere. NU EXISTA roman in firea lui si-n puterea varstei, pe care, daca-l intrebi ce parere are despre Mircea Badea, sa intrebe care. Si sa astepte sa-si aduca aminte pe ce coperta de ziar l-a vazut. El e pentru fiecare, ceea ce e fabulos! ori, ori! Ori „sa moara, sa piara”, ori „Doamne, n-adorm fara sa-l ascult”. Pe cuvant! Si ma-njura unii pe mine, imi spun ce sa-i transmit! Cum sa faca, ce sa zica, sa faca emisiunea altfel… Ce-nteleg eu de-aici? Ca despartirile de pe ecran nu-s toate ce par, asa cum nici apropierile. Ca pentru mine, el e un reper, o sa faca parte cu siguranta dintre ultimele mele imagini, alea despre care se spune ca-ti defileaza prin fata ochilor inainte de. Ceea ce, sa ma iertati, e maaare lucru. Poate cel mai mare”, a scris Teo Trandafir pe contul ei.
teo trandafir mircea badea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI