Teona Stavarachi este Alma Coman în serialul de la PRO TV „Groapa”. Cum s-a înțeles cu Maria Buză pe platoul de filmare

 4 comentarii
Teona Stavarachi - Alma Coman

Teona Stavarachi este Alma Coman, cea care a iubit un bărbat și a venit după el într-o lume străină ei, în „Groapa”, noul serial de la PRO TV. Actrița face primele declarații despre personajul pe care îl interpretează.

O lansare așteptată de toți cei de acasă. O poveste care va surprinde prin fiecare personaj, cadru și element care va face diferența. Timpul se scurge, iar „Groapa”, noul serial de pe PRO TV și VOYO, este tot mai aproape de premieră. 

Teona Stavarachi este cea care o va aduce în fața telespectatorilor pe Alma Coman, eroina principală și cea care va simți cum viața i se schimbă... într-o clipită! Deși la prima vedere este o jurnalistă care se îndrăgosește prea rapid, se pare că personajul interpretat de frumoasa actriță ascunde multe enigme.

Despre interacțiunea cu personajul principal, Teona declară: „Cel mai mult interacționez cu Sasha, interpretat de Daniel Nuță, despre care am spus deja de multe ori că a fost surpriză să descopăr că ne înțelegem foarte bine, ceea ce ajută enorm la chimia dintre personajele noastre, care au un parcurs destul de greu și intens împreună”.

Actrița a completat, oferind informații și despre celelalte interacțiuni ale ei de la filmări: „am avut niște lupte puternice de dus cu Zina Vlahu, mama lui Sasha, interpretată de Maria Buză, cu care este o plăcere să te întâlnești, pentru că nu există moment în care să nu te facă să te simți bine cu câteva versuri cântate absolut superb. Și cu Sandu Vlahu am avut niște discuții interesante, tatăl lui Sasha, interpretat de Nicu Mihoc, de la care am cules cele mai frumoase povești de viață, m-am întâlnit mult și cu Mari (Dana Rogoz), Iolanda (Antonia Scutaru), Aura (Ioana Brumar), Manuela (Monica Bîrlădeanu) și cu toate că interacțiunea între personajele noastre e de multe ori tensionată, în afara camerelor de filmat ne înțelegem foarte bine”.

Acțiunea a pus-o nu doar o dată în fața unor filmări încărcate emoțional, iar despre acestea, Teona spune: „m-am provocat mult acasă, mi-am căutat resursele, inspirația, am săpat în amintiri și mi-am dat voie să fiu vulnerabilă. M-au ajutat enorm și partenerul, și echipa”.

„Alma e un personaj puternic, da, e ușor naivă și se lasă ușor pradă sentimentelor, dar cu toate astea, e sinceră și hotărâtă atunci când acționează sau spune ceva. Nu se conformează de dragul nimănui, nu se lasă influențată, dacă ceva i se pare greșit sau simte că nu e bine, nu stă prea mult pe gânduri, e încrezătoare în propriile-i convingeri”, mai adaugă Teona despre rolul ei din super producția „Groapa”.

Despre „Groapa”, cel mai nou serial de la PRO TV

„Groapa” este o adaptare cu un scenariu incredibil. Românii vor avea oportunitatea de a descoperi modul în care iubirea și îndatoririle, șansele de a-ți schimba propriul destin și conexiunile adevărate care există într-o familie pot schimba totul într-un univers în care nu este vreme pentru reguli și prietenii. 

O producție la cele mai înalte standarde, cu o distribuție de senzație în care actori remarcabili se vor alătura pentru prima dată lumii PRO TV sau vor reveni și în care acțiunea se va desfășura la Giurgiu, un oraș care deschide porțile spre Dunăre și spre priveliști incredibile. „Groapa” le va oferi tuturor șansa de a se avânta într-un univers care va purta telespectatorii într-un carusel de emoții. 

Cu un casting în care actori cunoscuți, cu multă experiență pe scenă, vor lucra alături de tânăra generație, „Groapa” va avea calitatea cinematografică deja cunoscută de cei de acasă, aducându-le noi scene de acțiune nemaivăzute până acum pe piața locală. 

Despre acest nou format, Antonii Mangov, Programming Director, declară: „După cum am promis deja telespectatorilor, continuăm să investim și să dezvoltăm portofoliul nostru de ficțiune. De această dată, vom aduce un format care va menține standardul ridicat de calitate pe care l-am demonstrat în proiectele anterioare și care va câștiga inima telespectatorilor. Abia așteptăm difuzarea serialului și momentul în care îi vom introduce în acest nou univers care va intriga și captiva”. 

Încântat după primele zile de filmare, Millo Simulov, Creative Producer, spune: „Un nou proiect, un nou început. Un serial plin de acțiune, de tensiune, suspans şi dragoste. Vom descoperi o lume, o familie, cu toate intrigile, iubirile şi comploturile la un loc. Un univers în care toți luptă pentru putere şi doar unul luptă pentru dragostea lui. Aşa cum erau coloniştii care au plecat în Vestul sălbatic să descopere pământuri noi, aşa am plecat noi în Sud, unde am descoperit un Giurgiu plin de istorie, de patină, de poezie, pregătit parcă pentru filmări. Un loc în care vechiul şi noul se împletesc la malul Dunării”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 11.08.2023, 20:00

    Multă baftă

  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 11.08.2023, 20:00

    Vom vedea dacă va fi ceva nou sau doar clasica poveste de iubire

  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 11.08.2023, 20:01

    Nu cred ca am mai vazut.o in alte proiecte

  • Avatar comentarii

    bartusgeorgiana 11.08.2023, 20:02

    E placut sa vedem si actori noi

ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
Analiză
15:35
Analiză Imobiliare.ro: Cu cât închiriezi un apartament la începutul toamnei? Cartierele cu cele mai accesibile prețuri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală