Băsescu a catalogat drept extraordinar faptul că pe niciuna dintre fetele lui nu a văzut-o din prima zi de la naştere.

„Când mă întorceam eu de pe mare, mergeau în picioare. La asta mică, am ţinut-o în braţe din prima zi, e ceva incredibil să vezi aşa un omuleţ şi pe urmă să îl vezi cum creşte”, a mai afirmat şeful statului despre nepoata lui, spunând că a luat deja 700 de grame în greutate de la naştere.

„Cel puţin la stadiul ăsta nu recunosc că ar semăna cu altcineva decât cu bunicul”, a continuat Băsescu despre nepoata sa, dând ca exemplu faptul că aceasta s-a grăbit şi s-a născut prematur.

Întrebat dacă va fi un bunic normal sau unul jucător, Traian Băsescu a spus va fi fi un unul „model” şi a mărturisit că nu a adormit-o niciodată, pentru că fetiţa doarme singură. „Am ţinut-o în braţe, am legănat-o. Maică-sa spune că toată noaptea plânge. Ziua, când mă duc eu, e liniştit copilul. Ştie şi ea, a venit preşedintele, e politicoasă. (…) Tace, nu mai face pipi pe ea”, a mai glumit preşedintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Micuţa Sofia Anais a venit pe lume la 1 septembrie, fix la un an după ce părinţii ei, Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.