Încurcate mai sunt căile showbizului autohton. Deunăzi, Daniela Crudu îşi striga în gura mare dragostea pentru Mihai Costea şi susţinea, sus şi tare, că în cel mai scurt timp vor ajunge în faţa altarului. Surpriză, însă!
Recent, cei doi şi-au spus “adio”, iar vinovat de această despărţire pare a fi chiar fotbalistul. Acesta s-ar fi îndrăgostit de o altă domnişoară, care-l face să simtă din nou “fluturi în stomac”.
Tânăra este Denisa Botcari, nimeni alta decât blonda care, în această vară, şi-a trecut în palmares mai mulţi burlaci cu notorietate, printre care Adrian Cristea, Liviu Vârciu, Irinel Columbeanu şi Cristian Daminuţă.
Ei bine, conform informaţiilor primite la redacţie, vineri noaptea, Denisa şi Mihai s-au ascuns în Râmnicu Vâlcea, oraşul natal al sportivului, pentru a-şi trăi în linişte idila.
Doar că ei au fost recunoscuţi, încă de la intrare, de câţiva clienţi ai Hotelului Simfonia, la care s-au cazat, precum şi de persoane dintr-un bar în care cei doi, însoţiţi şi de un prieten, au petrecut doar… trei minute.
“Păreau foarte îndrăgostiţi. El era tare grijuliu cu ea. Denisa era îmbrăcată într- o rochie roşie, foarte sexy, care a atras toate privirile”, a mărturisit pentru Libertatea un client din respectivul local.
Contactat pe marginea acestui subiect, Mihai Costea a stat pe gânduri câteva secunde. El nu a negat, dar a ales să nu ofere amănunte despre noua femeie din viaţa lui: “Prefer să nu vorbesc acum despre asta, toate la vremea lor”.
De partea cealaltă, Denisa Botcari nu a dorit să facă nici un comentariu. Şi un alt amănunt picant: la sfârşitul weekendului, blonda s-a întors în Capitală cu un taxi cu număr de Vâlcea!

Dialog incredibil la TV. Reacția lui George Simion, după ce Diana Șoșoacă a fost atacată: „Nu ea a vândut petrolul României!”
PARTENERI - GSP.RO
Dialog incredibil la TV. Reacția lui George Simion, după ce Diana Șoșoacă a fost atacată: „Nu ea a vândut petrolul României!”
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinați anti-covid-19. Informații de ultimă oră
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinați anti-covid-19. Informații de ultimă oră
Horoscop 17 ianuarie 2021. Capricornii au nevoie de o schimbare în gândire, ca să-și poată reevalua corect reacțiile
HOROSCOP
Horoscop 17 ianuarie 2021. Capricornii au nevoie de o schimbare în gândire, ca să-și poată reevalua corect reacțiile
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Telekomsport
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)