Sorin Brotnei, fostul component al trupei Akcent este şi el unul dintre artiştii de la noi care nu-şi doresc sub nicio formă să ajungă să chelească.
Din acest motiv, cântăreţul a mers la o clinică din Turcia, unde şi-a făcut implant de păr. Are 4.200 de grefe, iar rezultatul final se va vedea în octombrie sau noiembrie.
Artistul, care este foarte mândru de operaţia făcută, a declarat că a realizat această intervenţie pentru că îşi doreşte să arate tânăr pentru mai multă vreme.
Nu este pentru prima oară când Sorin Brotnei face implant de păr. El a mai recurs la o astfel de intervenţie şi în anul 2010.