Jennifer a aplicat pentru a fi un iepuras Playboy în prima săptămână în care a fost deschisă Playboy Club în Chicago, în 1960. Clubul era o parte integrantă a ceea ce urma să devină imperiul Playboy, fondat de Hugh Hefner, care a murit miercuri la 91 de ani. Primii iepurați erau chelnerițele din club, dar în timp rolul lor a evoluat.

Procesul de angajare a fost simplu – sau imposibil, în funcție de perspectivele fiecăruia. ”Te îmbrăcai în ținuta de iepuraș și de plimbai de colo, colo. Dacă arătai bine erai angajată”, povestește Bassey.

Acum în vârstă de 75 de ani, fostul iepuraș este o actriță cunoscută cel mai bine pentru rolul lui Marian Colby din seialul „All My Children” de peste 30 de ani. Ea a petrecut aproximativ doi ani la Clubul Playboy, cântând la voce și pian.

Bassey și-a reamintit orele „înfricoșătoare” petrecute la Club – când iepurașii începeau munca la ora 18.00 și nu plecau acasă până la ora 4 dimineața și picioarele le sângerau în ciorapii din plasă. Dar cea mai rea parte era reprezentată de clienții care de la prea mult alcool scăpau de sub control.

Iepurașii au făcut un pact, își amintește Bassey: Dacă un bărbat a încercat să atingă una dintre fete, aceasta îi vărsa ”accidental” cocktailul cu mentă în brațe, aceasta fiind singura băutură pe care nu o puteai scoate din haine: „Dacă ai scăpat crema de menthe pe costumul unui bărbat, era distrus”.

Totuși, Bassey a spus că a făcut o „avere”, estimând că într-o săptămână media din bacșișuri era de 1.000 de dolari, ceea ce înseamnă cam 8.400 de dolari astăzi. În ceea ce privește salariul? Bassey a spus că nu există niciunul. De fapt, trebuia să-ți închiriezi costumul.

Bassey a spus că nu își amintește foarte multe detalii despre perioada în care lucra ca iepuraș, dar vede experiența ca ua instructivă și a ajutat-o să pună bani deoaparte pentru a începe o carieră în actorie. Ea a spus: „Nu mi-e rușine de tot ce am făcut.”


Citește și: FOTO&VIDEO | România, la Jocurile Invictus 2017. Arcașii au adus aurul! Argint pentru Ionel Butoi. Rezultatele competiției de la Toronto


Foto: Jennifer Bassey/Business Insider

Serena continuă războiul cu Ion Țiriac. Replică înjositoare pentru miliardarul român
PARTENERI - GSP.RO
Serena continuă războiul cu Ion Țiriac. Replică înjositoare pentru miliardarul român
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Playtech.ro
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj
Observatornews.ro
Casă dărăpănată din chirpici, construită în 1950, scoasă la vânzare pentru 700.000 de euro, la Cluj
Horoscop 11 mai 2021. Taurii se simt vizați de toate tensiunile din jur, chiar dacă știu că nu au legătură cu ei
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2021. Taurii se simt vizați de toate tensiunile din jur, chiar dacă știu că nu au legătură cu ei
Primeşti 1.500 de dolari ca să dormi la prânz o lună întreagă. Care sunt condiţiile pentru acest job de nerefuzat
Știrileprotv.ro
Primeşti 1.500 de dolari ca să dormi la prânz o lună întreagă. Care sunt condiţiile pentru acest job de nerefuzat
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Începe Microbist de România, primul show cu suporteri, pentru suporteri!
PUBLICITATE
Începe Microbist de România, primul show cu suporteri, pentru suporteri!