Izidor Ruckel este un român care a fost una dintre victimele din orfelinatele groazei. El a reușit să scape după ce a fost adoptat de o familie din Statele Unite ale Americii.

Celebrul actor american Morgan Freeman, care a citit pe Twitter despre propria sa moarte, a fost impresionat de povestea românului, pe care l-a intervievat timp de patru ore. Starul hollywoodian a vrut să afle de la Izidor despre drama prin care a trecut pe vremea când se afla la orfelinatul din Sighetu Marmației, acolo unde au murit 239 de copii.

Morgan Freeman, care a mai marcat de povestea unei românce, a vorbit cu Izidor Ruckel în cadrul unui interviu care va fi difuzat de National Geographic –  „The Story of Us with Morgan Freeman“ (Povestea noastră, cu Morgan Freeman) și care s-a întins pe durata a patru ore. Cei doi au stat de vorbă într-un parc din Los Angeles.

Izidor – care după adopție poartă numele de familie Ruckel – are acum 37 de ani. S-a născut într-un sat din Sighetul Marmației, dar la trei luni după naștere familia l-a abandonat într-un orfelinat unde creșteau alți 500 de copii, majoritatea cu dizabilități.
Timp de 11 ani a crescut într-un mediu unde iubirea și afecțiunea lipseau, locul lor fiind luat de bătăi și umilință. Adoptat, Izidor a crescut în Denver, statul Colorado, unde a și publicat o carte – „Abandonat pe viață“ – despre experiențele vieții lui. Și-a atras renumele de „avocat al orfanilor“, potrivit turnulsfatului.ro.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Un român l-a impresionat pe Morgan Freeman. Povestea lui Izidor, care a scăpat din "orfelinatele groazei"

„Pe Morgan Freeman l-a interesat cum poate un copil, care a crescut într-o instituție fără iubire, fără compasiune, cum poate el învăța ce este iubirea după ce a devenit adult. Un copil este rupt în mai multe bucăți într-o astfel de instituție. Prin urmare, mai poate el învăța ce este iubirea? Și mai poate iubirea să fie, de fapt, unealta prin care putem face această lume mai bună? Asta a încercat să afle de la mine“, da spus Izidor Ruckel.

De la familia din SUA, Izidor a plecat de tânăr pentru a trăi pe propriile puteri. A ajuns acum înapoi în România, unde speră să se stabilească. Și nu la Sighetului Marmației, ci în zona Mediașului. Chiar în Ighișu Nou, dacă se poate. Și speră să se întâmple acest lucru după difuzarea interviului, dacă acesta va duce la creșterea vânzărilor cărții sale – «Abandonat pe viață».

„Eu nu sunt o persoană bogată. De aceea sper ca în urma difuzării emisiunii, să fie cumpărate cât mai multe cărți. Astfel încât, mai apoi, din banii de vânzare a cărții să îmi pot cumpăra o casă, aici, în satul în care trăiesc și să îmi fac viața aici. Evident, aș vrea să termin și filmul la care mă gândesc, filmul inspirat din carte. I-am dat și lui Morgan Freeman o carte, i-am dat toate informațiile despre film, dar dacă are timp, poate o să ne deschidă o ușă“, a mai spus Izidor.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Povestea lui Izidor Ruckel va fi difuzată în Statele Unite, pe 25 octombrie. În România, va ajunge însă abia la primăvară.

FOTO: (National Geographic/Justin Lubin)


Citește și: FOTO EXCLUSIV/ Nașa blondă, sexy și îmbrăcată în albastru. Ajunge rar în țară, dar a venit special pentru nunta lui Adrian Mutu


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI