Libertatea a stat de vorbă recent cu artista despre perioada petrecută în Thailanda, dar și despre ce a făcut imediat după ce s-a întors în România. Și, pentru că multă lume afirma inițial că vedeta nu ar face față la un astfel de show, am fost curioși să aflăm de la Codruța Filip cum s-a simțit în emisiune.

„Toată lumea a avut părerea asta, să știi. Am stat până aproape de final, am ajuns in ultimii nouă. Toată competiția a durat o lună și jumătate. Și poate aș fi ajuns și mai departe dacă aș fi făcut o strategie sau două, dar eu sunt o persoană extrem de corectă și onestă. Eu am mers mult pe sportivitate și pe corectitudine, în general. Și cât s-a putut, s-a putut, când nu, m-am retras. Dar mi-a plăcut foarte mult. O experiență care m-a întărit pe mine ca persoană, ca și om, și care m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea personală”, a spus Codruța Filip.

Celebra cântăreață ne-a dezvăluit și ce a făcut după ce a ajuns înapoi în România, afirmând că a mers la coafor, dar a încercat și să își scoată urmele de pe picioare, care i-au rămas de pe traseele din Thailanda.

Codruța FilipIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

„Au fost probleme, bineînțeles, pentru că am avut probe în care părul a avut de suferit, mi s-a rupt. Noi, fetele, am trecut prin niște clipe puțin mai rele decât băieții, că nouă ne e mai greu… Și cu igiena a fost puțin mai dificil, însă ne-am descurcat. Dar bineînțeles că în momentul în care ne-am întors acasă a trebuit să ne îngrijim puțin mai mult.

Adică e normal! Să merg la coafor, să fac un tratament, să merg să văd dacă pot să scap de semnele de pe picioare, pe care le am și acum. N-am putut, apropo, să scap de ele încă, pentru că nu sunt vindecate complet și atunci trebuie să mai aștept. Singura variantă prin care aș putea scăpa de ele ar fi laserul și acum n-aș face decât să le agravez. Dar să știi că nu-mi pare rău că le am, le port cu mândrie, sunt însemnele competiției și sunt foarte bucuroasă că le-am obținut așa.

După ce m-am întors acasă am revenit la… Am mâncat toate bunătățile posibile, că mi-era și dor, mi-era și foame…”, a adăugat cântăreața în exclusivitate pentru Libertatea.

Concurenta de la „Desafio: Aventura” ne-a mai spus și că soarele nu a fost printre marile probleme din show-ul de la PRO TV, deoarece temperaturile nu erau atât de ridicate: „Îmi place să fiu bronzată, să știi că îmi place, deși eu sunt albicioasă de fel și mă ard foarte repede, adică mă înroșesc. Dar nu a fost asta o problemă! Că au fost 40 de grade Celsius, n-a fost chiar atât de cumplit pe cât am fi crezut. Nu! A fost OK”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.