„A fost bine, a fost uşor. Mâine am şedinţă foto la prima oră, suntem foarte activi. Am poftit la mult lapte, banane la început, iar acum rodii. Am mâncat şi dulciuri deşi în mod normal nu o fac. Asta este. Am mâncat mai mult ca până acum, mi-am făcut toate poftele. Ştiu sa gătesc, nu o fac des, dar mă pricep. De Paşte vor fi bucate tradiţionale, asa fac chiar dacă nu le consum”, a mărturisit Valentina Pelinel la Kanal D.
Valentina a amenajat deja camera bebeluşului. „Camera e gata, e totul acasă. Nu m-am mutat în nicio vila din Pipera, nu am luat nicio casă, nicio avere de la nimeni. Cum am venit, aşa am plecat. Stau cu chirie într-un apartament. Voi naşte natural, nu ştiu când. O sa fie când vrea el. Nu îmi este frică, ar fi culmea să mă sperie o naştere. Momentan nu mă gândesc la botez, e treaba mea dacă m-am gândit la naş. Nu am hotarat încă numele copilului, aştept sa vina, sa il vad şi vad atunci ce simt, ce nume îi pun”, a mai adăugat viitoarea mămică.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rectorul SNSPA: Rusia a pus la cale o lovitură de stat. CCR trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe beneficiar
Viva.ro
Ce avere are, de fapt, Elena Lasconi: ”șapte terenuri, trei apartamente...”Iar surpriza vine abia acum: ”Am un...” Continuarea e complet neașteptată
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Iulian Fota: Călin Georgescu ar putea fi acuzat de trădare. Lucrurile în România ar ajunge la paroxism
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație