După ultima lor împăcare, de la începutul acestui an, la botezul fetiţei lui Pepe, urmată apoi de încă o despărţire, “definitivă”, Adelina Pestriţu şi Liviu Vârciu se evită pe cât posibil, chiar dacă sunt colegi de muncă la postul Kanal D.
Cei doi foşti soţi, care au trecut printr-un divorţ scandalos, au întrerupt orice legătură, chiar şi de amiciţie, ambii refuzând să vorbească despre motivul separării. În schimb, în timp ce Adelina ar vrea să-l revadă pe fostul soţ în emisiunea pe care o prezintă, probabil şi de dragul ratingului, Liviu Vârciu refuză cu îndârjire această întâlnire.
Invitat de mai multe ori la “Wowbiz”, actorul a fost cât se poate de tranşant. “Pe mine m-au tot sunat să vin în emisiune, dar le-am spus că nu este cazul ca eu să fiu prezent”, a mărturisit Liviu pentru Libertatea.