Vedete care îşi serbează ziua de nume pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae

Comentează

Pe 6 decembrie se sărbătoreşte Moş Nicolae, iar multe vedete de la noi poartă numele de Nicolae sau Nicoleta, astfel că pentru ele, ziua este cu atât mai specială. Iată cine se numără printre acestea.Niculina Stoican povestea în urmă cu ceva timp, că de Moş Nicolae primea câte o nuieluşă… "Crescând la ţară, la bunica, nu prea exista obiceiul acesta cu ghetuţele. Primeam doar nuci, mere, biscuiţi, bomboane cu lapte. Şi mereu câte o nuieluşă. Atunci bunica mă punea să recunosc ce greşeli am făcut ca să mă ierte Moşul şi să nu mă altoiască. Iar eu spuneam tot. La fel l-am crescut şi pe fiul meu", spunea interpreta de muzică populară.

Arhiva foto

Nicole Cherry avea motiv triplu de sărbătoare, deci, implicit, primea de trei ori daruri, pe care, însă, părinţii ei aveau dificultăţi în a le pregăti, după cum a povestit chiar tatăl ei: "Era un copil tare neastâmpărat, de mică voia să ştie ea totul. Aşa că ne-a fost greu să facem pe Moşu. Era un soi de Denis pericol public, aşa că a trebuit să fac tot felul de scenarii pentru a-i putea pregăti cadourile. Odată, ştiu că am deschis geamul larg şi am pus cadourile. Ea a venit tot într-o fugă şi i-am zis că Moşul a fugit repede pe geam ca ea să nu-l vadă", spunea tatăl lui Nicole. D

e ce sărbătoreşte Nicole de trei ori, explică tot George Ghinea. "Nicole este născută pe 5 decembrie, apoi de Sf. Nicolae este ziua ei de nume, dar şi Moş Nicolae, aşa că a trebuit de fiecare dată să-i cumpărăm trei cadouri. Nu scăpam altfel".

Nicole Cherry apare într-un clip dedicat Centenarului

Nicoleta Nucă nu a primit niciodată cadouri. Cântăreaţa a aflat de existenţa lui Moş Nicolae abia când s-a mutat în România. "În familia mea nu am sărbătorit Sfântul Nicolae prin cadouri în ghetuţe, de fapt, nici nu ştiam de tradiţia asta până să mă mut în România. În Republica Moldova, ziua numelui nu este o sărbătoare atât de importantă ca în România. Rareori sărbătoream ziua numelui şi atunci primeam doar dulciuri",  ne-a spus Nicoleta Nucă în urmă cu ceva timp.

Arhiva foto

Atunci când era mică, Nicoleta Luciu nu primea daruri consistente, ţinând cont că familia ei nu avea o situaţie financiară foarte bună. "Cred că perioada asta este cea mai aproape de poveste. Şi noi am trecut prin ea şi o menţin pe cât pot şi acasă. Cei mici numără nopţile şi întreabă pe toată lumea ca să fie siguri că nu-l ratează pe Moşu. Când nu sunt atentă, îşi pun şi câte două perechi de ghetuţe la uşă, sunt foarte tari. Eu le spun micuţilor mei că Moşu urmăreşte fiecare copil, are pitici şi zâne zburătoare care îi dau raportul, iar spiriduşii împachetează cadourile", a declarat Nicoleta Luciu despre ziua de Moș Nicolae.

Pepe și-a transformat barul în studio de înregistrări

De când a devenit tată, iar fetele sale au mai și crescut puțin, Pepe (Ionuţ Nicolae Pascu) nu își mai serbează ziua de nume. Fetele lui au prioritate. Asta pentru că, tot atunci vine și... Moș Nicolae și distracţia nu mai este a lui.

Citește și

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:44
Facturile la energie se vor scumpi, experții estimează creșteri de 20%. Ce furnizori sunt vizați: „Trebuie să fim pregătiți pentru cele mai nerealiste variante”
16:39
5 știri by Libertatea – Tech: Ce legături existau între Steve Jobs şi CIA și de ce nu au acces europenii la Siri AI
16:30
Boala tăcută care lasă peste 250.000 de români fără vedere. Obiceiul zilnic care îți distruge ochii fără să simți
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește