Cântăreţele sunt mereu pline de viaţă, energie şi optimism. Secretul lor constă în modul de viaţă pe care îl adoptă. Datorită mişcării sunt tonice, iar regimul alimentar echilibrat le ajută să facă faţă programului încărcat pe care îl au.
Artistele super simpatice au dezvăluit într-un interviu acordat site-ului slabsaugras.ro că de-a lungul timpului au ţinut diete stricte, însă şi-au dat seama că nu sunt benefice pentru organism. Acum, vedetele preferă să consume alimente neprocesate şi să nu sară peste orele de la sala de fitness.
Alina: „Încerc să evit junkfood-ul, nu beau sucuri absolut deloc şi caut mereu să mănânc ceva uşor şi consistent. Piept de pui cu broccoli, salate de tot felul în timpul zilei, iar dimineaţa mănânc un pic mai bogat în calorii, fiind masa care se arde în totalitate. Aproape toată adolescenţa mea am ţinut diete. În clipa asta, nu aş mai ţine nicio dietă pentru că e mai simplu să fii atent la ce mănânci şi să o faci responsabil. Îmi place înotul! Mă duc la sală de 3 ori pe săptămână şi când am timp mă arunc şi în bazin cam jumătate de oră.”
Mădălina: „Eu am trei mese pe zi şi încerc atât cât pot să beneficiez şi de gustările dintre ele, care de cele mai multe ori constau dintr-un fruct. Nu combin proteine cu carbohidraţi, mănânc salate, peste, carne slabă la grătar, dulciuri dietetice, lactate slab degresate. Am ţinut câteva diete, deoarece atunci când eram mică eram cu mult mai plinuţă decât acum. Am ţinut şi diete disociate, am practicat şi mult sport, iar acum am grijă ce mănânc pentru că am tendinţă de îngrăşare. Sportul a făcut mereu parte din viaţa mea. Nu îl practic regulat la sală, dar acasă fac abdomene, masaj etc.”
Citeşte şi: Iată cum arată „Veveriţele” Alina şi Mădălina de la „Happy Hour” FĂRĂ MACHIAJ! Foto în articol

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI